Dorohoi News Logo

Laborator de analize medicale reacreditat și sporuri reîntregite la Spitalul Municipal Dorohoi

Spitalul Municipal Dorohoi

Asociaţia de Acreditare din România – RENAR a acreditat miercuri, 4 septembrie 2013, pentru încă un an, laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi.

Datorită acestui fapt, orice analiză efectuată în Spitalul Municipal Dorohoi este recunoscută pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

„Am avut o comisie de la Bucureşti care a verificat toate investigaţiile și este un lucru foarte bun faptul că s-a reînnoit această acreditare. Noi lunar trimitem în străinătate, în Finlanda, mostre ale analizelor care sunt lucrate în paralel cu noi şi comparăm rezultatele. Până în prezent, lucrurile sunt destul de bune.”,
a declarat pentru Dorohoi News, Valerian Andrieș, directorul Spitalului Municipal Dorohoi.

În același timp conducerea spitalului a ținut să precizeze faptul că s-au reîntregit sporurile, chiar dacă situația financiară a spitalului este destul de delicată. Aceștia au declarat că vor face economie din alte surse și vor crește resursele proprii.

„Referitor la tichete, dacă vor crește finanțarea și încasările proprii în spital, pentru perioada următoare avem în plan să acordăm măcar zece tichete pe lună, dacă nu 20, așa cum zice legea. Deocamdată nu există resurse și sperăm ca pe ultimele trei luni, din resurse proprii, să putem acorda măcar zece tichete pe lună în perioada următoare. Consider că salariații trebuie să beneficieze de sporuri la maxim.”, a declarat pentru Dorohoi News, Valerian Andrieș. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro



sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web