Dorohoi News Logo

Cum ne îmbolnăveşte, în fiecare zi, munca de birou

dureri_spate_birou

Poziţia inconfortabilă, lumina insuficientă şi stresul constant favorizează, în timp, o serie întreagă de afecţiuni. Dacă nu acordăm atenţia cuvenită pauzelor recomandate la serviciu, riscăm ca, pe termen lung, să ne reducem calitatea vieţii.

La serviciu, în timpul celor 8 ore sau mai multe de stat pe scaun, la birou, ne confruntăm cu două tipuri de stres: stresul fizic şi cel psihic.

„Stresul fizic se poate concretiza în contracturi musculare dureroase, tasări ale discurilor intervertebrale şi chiar în hernii de disc sau în deformări ale coloanei“, atrage atenţia medicul de familie Radu Leon George, cu competenţe în fiziokinetoterapie, de la Clinica Leomedica.

Stresul fizic este dat de poziţia incorectă la birou şi de scaunele nepotrivite. Pentru a reduce acest tip de stres, trebuie să adoptăm o poziţie care să nu ne suprasolicite articulaţiile şi musculatura. Astfel, ar trebui să reglăm scaunul astfel încât formăm un unghi de 90 de grade al genunchilor şi al coatelor, cu spatele sprijinit de spătar.

Stresul psihic dă spondiloză

În cazul stresului psihic, problemele sunt mai numeroase şi mai grave. „Stresul psihic produce contracturi musculare dureroase, care se pot croniciza, în special în zona muşchiului trapez. Un stres prelungit în această zonă duce la temuta spondiloză cervicală, acompaniată de dureri, de ameţeli şi chiar de depresie“, subliniază medicul Radu Leon George. Integral pe adevarul.ro

 

DorohoiNews.ro



sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web