Pacienţii care iau în mod regulat aspirină, paracetamol, ibuprofen şi alte medicamente în formă solubilă prezintă un risc cu 22% mai mare de a suferi un atac de cord, iar posibilitatea de a dezvolta hipertensiune arterială este de şapte ori mai mare, potrivit unui studiu, informează dailymail.co.uk.
Analgezicele pe care milioane de persoane le consumă zilnic pot provoca atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale şi chiar moarte, întrucât acestea conţin prea multă sare, potrivit rezultatelor unui studiu recent realizat de cercetătorii britanici.Mai mult decât atât, s-a descoperit că riscul de a muri este cu 28% mai mare în cazul celor care consumă medicamentele respective.
Dozele recomandate pentru unele dintre aceste calmante conţin cu 50% mai multă sare decât limita zilnică maximă indicată pentru adulţi.
Cercetătorii de la University College London şi University of Dundee, care se află în spatele acestui studiu, recomandă pacienţilor să evite să se trateze, în mod regulat, cu medicamente solubile. De asemenea, aceştia îndeamnă firmele de medicamente să folosească prospecte cu tabele - asemănătoare cu cele realizate pentru alimente - de unde pacienţii să se informeze despre nivelul de sare conţinut de tratamente.
Milioane de adulţi, în special bătrânii, se bazează pe analgezice pentru afecţiuni cronice, cum ar fi artrita, în timp ce suplimentele alimentare, precum calciul, sunt luate de femeile însărcinate şi cele care se află la menopauză. Integral pe gandul.info