Dorohoi News Logo

Cu ce puteţi înlocui zahărul. Trei alternative sănătoase şi naturale

zahar

Un studiu publicat săptămâna trecută a scos la iveală că zahărul este la fel de nociv ca fumatul. Agenţia Naţiunilor Unite susţine că există dovezi copleşitoare că zahărul poate avea legătură cu obezitatea, diabetul şi bolile cardiovasculare. Există însă şi alternative sănătoase şi cu puţine calorii cu care puteţi înlocui zahărul:

Stevia
Stevia rebaudiană, o plantă de origine sud-americană, cu zero calorii şi o putere de îndulcire de 300 de ori mai mare decât al zahărului. Iar pe deasupra, studiile au arătat că are şi proprietăţile curative: controlează diabetul şi depresia, reduce poftei de dulce, diminuează dorinţei de a fuma şi de a consuma alcool, ameliorează gingivitele şi acneea. Deşi nu este 100% naturală, din cauza procesului de extracţie, stevia pare să fie cel mai sigur îndulcitor. A fost aprobat în 2011 în Uniunea Europeană, iar în ţara noastră se găseşte, printre altele, sub formă de picături de pus în cafea, de exemplu, la Plafar, dar şi în compoziţia bomboanelor. Preţurile variază între 11 lei pentru o sticluţă de 50 ml de extract lichid de stevia, la aproape 60 de lei pentru 100 de pliculeţe de pudră de stevia.

Mierea de albine

În afara puterii ei de îndulcire, mierea are si proprietati antiseptice si antioxidante, este bogată in vitamine, mai ales din complexul B si minerale: calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc. Specialiştii în apicultură recomandă însă părinţilor să nu dea copiilor sub un an miere, fiindcă există riscul să le afecteze sănătatea.

Siropul de arţar

Pe langa aroma deosebită şi calităţile de îndulcitor natural, siropul de arţar este şi o sursă excelentă de mangan şi zinc, elemente benefice organismului. sursa: doctorulzilei.ro

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web