Alte şapte cazuri de hepatită acută virală de tip A s-au înregistrat, în ultima săptămână, în judeţul Suceava. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor în focarele din comunele Marginea, Arbore şi Horodnic de Jos a ajuns la 40, relatează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Adrian Popescu, a precizat că, de la apariţia, la începutul lunii iulie, a primelor cazuri de îmbolnăvire, au fost administrate, până în prezent, 142 de doze de vaccin antihepatitic de tip A.
Totodată, DSP Suceava a distribuit materiale dezinfectante pentru dezinfecţia a şase fântâni, urmând să fie realizată o a doua etapă de dezinfecţie după ce, în urma analizelor de laborator a probelor de apă recoltate din aceste fântâni, s-a constatat că acestea nu corespund din punct de vedere microbiologic.
Popescu a spus că situaţia epidemiologică este monitorizată, în continuare, de DSP Suceava care recomandă populaţiei să respecte regulile de igienă personală pentru evitarea îmbolnăvirilor.
Primele îmbolnăviri au fost înregistrate la începutul lunii iulie la copii din comunele sucevene Marginea şi Arbore. Sursa: antena3.ro