Dorohoi News Logo

Cât timp, după Paşte, mai pot fi mâncate ouăle roşii

Oua-rosii

Au trecut deja cinci zile de la Paște și multe gospodine încă mai păstrează în frigider ouăle înroșite. Medicii avertizează însă că ouăle fierte nu mai pot fi mâncate pentru mult timp.

Ouăle crude rezistă în frigider până la 4-5 săptămâni, în timp ce durata de păstrare a ouălor fierte scade considerabil.

Ouăle fierte cu coajă rezistă doar o săptămână în frigider, fără ca persoana care le consumă să rişte probleme de sănătate. În cazul în care coaja ouălor este înlăturată după fierbere, acestea rezistă în jur de cinci zile tot în frigider. Această recomandare este demnă de luat în seamă mai ales în preajma sărbătorilor pascale, când tindem să păstrăm o perioadă lungă ouăle fierte, cu coaja vopsită, în frigider sau în afara lui, scrie digi24.ro.

Deşi aspectul lor nu se modifică, ouăle fierte nu rezistă atât de mult ca cele proaspete pentru că, prin gătire, stratul natural protector al acestora, care se găseşte la suprafaţa cojii, se dizolvă. Fără acest strat, porii din coaja ouălor se deschid, iar bacteriile contaminează produsul mai ușor.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web