Dorohoi News Logo

Te trezești cu mâinile amorțite? Poziția de somn nu e singurul motiv. Ce trebuie să știi

maini_amortite

Te-ai trezit vreodată, în toiul nopții, din cauza unor furnicături în mâini sau cu mâinile amorțite? Această senzație poate fi normală în cazul în care dormi într-o poziție incomodă, care blochează circulația sângelui. Dar, în alte situații, furnicăturile sau amorțeala nu au nimic de-a face cu poziția de somn, ci trădează niște obiceiuri nesănătoase, deprinse în timpul zilei sau niște lipsuri pe care organismul le resimte.

Iată care ar putea fi cauzele:

Sindromul de tunel carpian
Degetul mare, arătătorul și mijlociul sunt cele mai afectate de sindromul de tunel carpian, o afecțiune neurologică determinată de compresia nervului median, la nivelul articulației pumnului. Printre simptome se numără: durerea, dificultatea în mișcare, pierderea sensibilității și amorțeala. Iar aceste efecte supărătoare se resimt, mai ales noaptea.

Activitățile din timpul zilei
Uneori, încheieturile sunt suprasolicitate. Activitățile manuale precum ar fi tehnoredactarea, folosirea foarfecelor, a diferitelor unelte, cusutul etc. pot afecta nervii de la nivelul mâinilor. Durerea apare, în special noaptea, atunci când încetezi mișcarea, iar nervii și tendoanele eliberează presiunea cu cea mai mare intensitate.

Retenția de apă
Kilogramele în plus, lipsa mișcării sau o alimentație neadecvată pot provoca nu numai umflarea picioarelor, ci și a mâinilor, ca urmare a retenției de apă din organism. Se manifestă prin durere, senzație de arsură, amorțeală sau furnicături.

Deficitul de vitamina B12
Lipsa de vitamine prezintă consecințe care sunt, de multe ori, neglijate și puse pe seama oboselii acumulate la locul de muncă. Simptomele asociate cu lipsa de vitamina B sunt: oboseala, moleșeala, paloarea pielii, senzația că suferi de tahicardie și amorțeala în mâini și în picioare. Sursă: BZI.ro.

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web