Dorohoi News Logo

Ce poți trata cu ajutorul cojilor de măr

coji de măr

Deși mulți o aruncă, coaja de măr conține nutrienți și vitamine care stimulează sănătatea stomacului și împiedică acumularea de grăsimi. Trebuie menționat însă că în coaja fructului de măr se concentrează cele mai multe substanțe hrănitoare, antioxidanți și vitamine.

Au grijă de sănătatea inimii
Coaja de măr conține o fibră numită pectină, care joacă un rol extrem de important în reglarea nivelului de colesterol rău. În plus, aceasta conține o cantitate semnificativă de polifenoli, adică antioxidanți puternici care împiedică depunerea colesterolului pe artere.
Astfel, consumul regulat de mere protejează sistemul cardiovascular și reduce riscul de boli precum ateroscleroza sau atacul de cord.

Ajută digestia
Sănătatea stomacului este favorizată de consumul de mere datorită pectinei, care susține funcția digestivă, contribuie la digerarea mai ușoară a alimentelor și previne, astfel, constipația.
Așadar, poți include mere în alimentația de zi cu zi și te vei feri de probleme digestive cum sunt gastrita, balonarea, diareea, gazele sau dureri abdominale.

Te ajută să câștigi masă musculară
Pentru a obșine masă musculară, trebuie să consumi multe proteine și alte substanțe nutritive importante de care organismul are nevoie pentru a funcționa bine.
Deși cojile de mere conțin fibre și o cantitate mică de proteine, ele mai au în plus un compus bio numit acid ursolic, care reduce uzura musculaturii și stimulează dezvoltarea ei.

Previn îmbătrânirea prematură
Datorită conținutului ridicat în antioxidanți puternici, cum ar fi chercitina, epicatechina și procianidina, consumul frecvent de mere împiedică îmbătrânirea prematură a pielii, acționând ca o barieră împotriva radicalilor liberi.

Au proprietăți anticancer
Antioxidanţii conţinuţi de coaja de măr încetinesc procesul de formare a celulelor maligne în cazul cancerului de prostată şi de sân. Cercetătorii americani de la Universitatea din Wisconsin au "tratat" celulele canceroase cu un extract din coajă de măr, observând că procesul de creştere a acestora a fost încetinit. De asemenea, specialiştii au observat creşterea nivelului unei proteine despre care se ştie că este implicată în suprimarea creşterii tumorilor. sursa: stiri.com.ro

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web