Dorohoi News Logo

Computerul tomograf de la Spitalul Municipal Dorohoi a fost inaugurat în prezența oficialităților – VIDEO / FOTO

Inaugurare CT la Dorohoi_32

Conducerea Spitalului Municipal Dorohoi a inaugurat vineri, 10 iunie 2016, Computerul Tomograf achiziţionat la începutul acestui an.

La acest eveniment au fost prezente oficialități locale și județene, printre care putem aminti pe Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, deputat Tamara Ciofu, Costel Lupașcu, președintele CAS Botoșani, reprezentanți ai Consiliului Județean, Consiliului Local, DSP Botoșani și Consiliului de Administrație a spitalului.

Emilian Vamvu, managerul Spitalului Municipal a adresat mulțumiri tuturor celor care au contribuit la această investiție și a adăugat că în cursul lunii iunie, spitalul urmează să semneze un nou contract cu Casa Judeţeană pentru Asigurări de Sănătate şi în funcţie de suma contractată, se va putea face o strategie privind utilizarea Computerului tomograf.

Computerul tomograf va fi deservit de doi medici care au competenţe pentru acest aparat, este vorba de medicii radiologi Bogdan Anton şi Dumitriţa Coşman. Computerul tomograf a fost achiziţionat în urma demersurilor făcute de administraţia publică locală şi de conducerea spitalului, şi a discuţiilor avute cu ocazia vizitei la Spitalul Municipal Dorohoi a fostului ministru Nicolae Bănicioiu, care a aprobat la acea dată investiţia. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web