Recomandarea utilizarii unei aspirine pe zi, conform ultimelor studii in materie, poate reaprinde discutia in jurul acestui subiect, scrie cnn.com.
US Preventive Services Task Force, a publicat, recent, o recomandare potrivit careia o pastila de acid acetilsalicilic pe zi poate preveni bolile cardiovasculare si cancerul de colon. Potrivit aceleiasi surse, persoanele cu varste cuprinse intre 50 si 59 de ani care au un risc crescut de boli cardiovasculare pot reduce riscul de infarct miocardic, vascular si de cancer de colon luand o aspirina pe zi, noteaza adevarul.ro.
Cele cu varste intre 60 si 69 de ani pot avea si acestea aceleasi beneficii, insa trebuie discutat mai intai cu medicul curant. Totodata, se mai spune in recomandare, nu sunt destule dovezi care sa arate beneficiile sau riscurile aspirinei folosite de persoanele sub 50 de ani sau peste 69 de ani. Este pentru prima oara cand asociatia americana face astfel de recomandari pe grupe de varsta. „De la ultima noastra recomandare din 2009 stiinta a progresat, astfel ca suntem acum in situatia de a face o recomandare mai buna“, a declarat dr. Michael LeFevre, presedintele acestui for. Acesta a adaugat ca in 2009 existau suspiciuni ca barbatii si femeile sunt diferiti sub aspectul beneficiilor aduse de aspirina, insa acum aceste suspiciuni au fost eliminate. „Noua recomandare se aplica deopotriva ambelor genuri“, a mai spus acesta. Persoanele care au un risc crescut de sangerari gastrointestinale, ulcere sau aste afectiuni precum astmul nu intra in categoria celor carora aspirina le face bine. sursa: sanatate.bzi.ro