Dorohoi News Logo

Stomatita, o boală care afectează 20% din populație

stomatita

Stomatita este o afecțiune care reprezintă inflamația mucoasei cavității bucale, care se manifestă prin apariția unor vezicule (ulcerații) dureroase și poate perturba capacitatea unei persoane de a mânca, de a vorbi și de a dormi.

Stomatita poate apărea oriunde în gură, inclusiv pe interiorul obrajilor, pe gingii, pe limbă, buze sau pe cerul gurii. Nu este o afecțiune care indică o problemă la stomac, „stoma” este un termen medical care se referă la o „gură deschisă”.

Această afecțiune afectează aproximativ 20% din populaţie, fiind mai des întâlnită la copii şi adolescenţi, iar adesea are caracter recurent, unele persoane suferind unul sau două episoade pe an, în timp ce altele prezintă serii continue de afte. Nu este contagioasă.

Sunt două tipuri principale de stomatită:
Stomatită herpetică – este o infecție a virusului Herpex Simplex 1 (HSV 1) și apare, de obicei, la copii cu vârste între șase luni și cinci ani. Aceasta apare pe fondul scăderii imunității sau în condiții de stress. Spre deosebire de stomatita aftoasă, stomatita herpetică apareste însoțită , de obicei, și defebra.

Stomatita aftoasă – este cunoscută și sub denumirea de aftă bucală și se manifestă prin apariția unor bășicuțe sau ulcerații pe gingii, pe interiorul obrajilor, buze sau pe limbă. Aceasta este mai frecventă la adolescenți și tineri cu vârste între 10 și 19 ani.

Diagnosticul este pus de obicei pe baza examinării cavităţii bucale. Uneori, medicul poate cere anumite analize, precum teste de sânge, examen bacteriologic sau biopsia ulceraţiilor. Se vindecă în 7-10 zile, chiar și fără tratament.

Stomatită. Simptome
apariția unor bășicuțe sau ulcerații dureroase în interiorul cavității bucale (pe limbă, pe interiorul obrajilor și al buzelor), ce au un contur regulat, de culoare gălbui-cenușie
respirație urât mirositoare
salivație abundentă
gingii umflate și roșii
febră (doar la stomatita herpetică)
senzație de arsură pe limbă (stomatita herpetică)

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web