Dorohoi News Logo

Boala periculoasă care te poate ucide în 24 de ore. Se transmite la fel de ușor ca gripa

meningita-durere-de-cap

Meningita presupune inflamarea meningelor, adică a membranelor care acoperă creierul şi coloana vertebrală și a lichidului cefalorahidian. Este o boală extrem de gravă, declanșată de o bacterie sau de un virus, care apare cu o frecvență mai mare în lunile de vară și la începutul toamnei.

Principalele simptome sunt cele ale unei gripe severe: gâtul înţepenit şi durere în zona cervicală, febră, frisoane, dureri de cap combinate cu stări de vomă, somnolenţă și dureri musculare, fotofobie.

Medicii spun că, cel mai des, meningita apare în rândul copiilor sau adulţilor tineri (15 – 24 de ani), însă există risc şi pentru vârstnici, în general pentru toate persoanele care au un sistem imunitar slăbit. În funcție de ceea ce o provoacă, există mai multe tipuri de meningită:  virală, acută bacteriană, meningococică, pneumococică, stafilococică, streptococică, cu bacili gram negativi, tuberculoasă, coriomeningita limfocitară benignă, meningită urliană, meningită cu HIV și meningită fungice.

Meningită bacteriană, spre exemplu, este cauzată de meningococ sau pneumococ, bacterii pe care le găsim în gât sau în nas nasului, fără a provoca, de obicei, afecţiuni. Problema apare atunci când aceste bacterii ajung în sânge, atunci declanșând boala. Meningita bacteriană este, totuși, o formă rar întâlnită, dar este și foarte periculoasă. Se transmite de la om la om prin secreţiile nazale şi salivă. Dacă nu este tratată, poate provoca afecţiuni ireversibile ale creierului și poate duce la decesul pacientului în doar 24 de ore. 

Meningită virală este cea mai frecventă formă, iar în cazurile severe, provoacă febră şi frisoane. Potrivit statisticilor oficiale, anual, în jur de 80% dintre copiii mici o fac. Se transmite prin mâncare, apă, dar și prin atingerea unor obiecte contaminate.

Atenție! Meningita, sub toate formele ei, este o boală contagioasă iar germenii care au cauzat-o pot fi uşor transmişi de la o persoană la alta prin tuse, strănut sau sărut.

Observi simptomele, te duci la medic!
Medicul va stabili cu exactitate ce tip de meningită are pacientul şi ce tratament se impune.Pentru confirmarea diagnosticului, pacientul va face mai multe teste clinice

-Teste de sânge
-Tomografie
-RMN
– Puncţie lombară – prelevarea unei mostre de lichid cerebro-spinal pentru a depista prezenţa microorganismelor care provoacă meningita.
– vaccinul contra pojarului, rubeolei și oreionului – pentru copiii de 1 an -1 an și 3 luni
– vaccinul contra vărsatului de vânt – la copii cu vârste mai mici de 18 luni, dar și pentru adolescenții și adulții care nu au făcut varicelă. Sursa: doctorulzilei.ro

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web