În prezent, peste 55 de milioane de europeni au diabet zaharat, iar o dată cu creşterea populaţiei globale medicii avertizează că această boală se va transforma într-o epidemie. Educaţia alimentară şi terapeutică a bolnavilor reprezintă singura soluţie pentru a asigura succesul terapiei şi controlul acestei afecţiuni pe termen lung.
„Educaţia terapeutică reprezintă cea mai eficientă armă terapeutică în îngrijirea persoanei cu diabet zaharat. Prin informarea corectă şi responsabilizarea persoanelor cu diabet, acestea recâştigă controlul asupra vieţii lor. Bolnavii de diabet care îşi verifică regulat doar glicemia fac o greşeală. Pacientul cu diabet suferă de o serie de complicaţii şi de aceea trebuie să îşi facă o serie de alte analize periodic", a declarat prof. univ. dr. Radu Lichiardopol, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Medicii specialişti recomandă bolnavilor de diabet să îşi facă cel puţin de două ori pe an două analize suplimentare care pot preveni complicaţiile bolii: hemoglobina glicozilată şi un test de urină. Deşi cele două analize sunt obligatorii pentru pacienţii cu diabet, acestea nu sunt gratuite.
„Diabetul este cea mai solicitantă boală a secolului XXI din cauza complicaţiilor cardiovasculare. Peste jumătate din pacienţi au deja complicaţii în momentul depistării diabetului. De aceea, bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate la persoanele cu diabet zaharat. În plus, costurile bolii la bolnavii care au complicaţii sunt de aproape patru ori mai mari", explică profesorul Lichiardopol.
În ultimii 30 de ani, percepţia asupra diabetului zaharat s-a modificat radical: din maladia ce apărea odată cu înaintarea în varstă, diabetul a devenit o boală ce conferă un risc crescut de mortalitate prematură. În societatea actuală, diabetul zaharat necontrolat reprezintă una din principalele cauze de orbire, insuficienţă renală sau amputaţii la nivelul membrelor inferioare.
În cadrul Congresului Naţional de Diabet din 2011 au fost lansate mai multe programe educaţionale pentru pacienţii cu diabet zaharat. Sute de specialişti din domeniul diabetului au discutat la Sibiu despre cele mai noi strategii terapeutice pentru controlul acestei afecţiuni.
„Pentru un individ, aflarea diagnosticului de diabet zaharat are un impact emoţional puternic, iar din acel moment, viaţa sa devine o provocare. Aceste programe educaţionale abordează aspecte esenţiale ale terapiei diabetului zaharat, cu accent pe managementul diverselor terapii injectabile, astfel încât pacienţii să poată accepta şi integra mai uşor acest tip de tratament în activitatea zilnică", a spus prof. univ. dr. Maria Moţa, preşedintele Asociaţiei Române a Educatorilor în Diabet.
Specialistul a evidenţiat că spre deosebire de alte boli cronice, în cazul diabetului pacientul trebuie instruit.
„Ghidul educatorului lansat anul trecut va fi completat cu ghidul pacientului, anul acesta. Diabetul este o boală progresivă, care mai devreme sau mai târziu va ajunge la insulină, iar pentru aceasta trebuie o educaţie'', a declarat prof. Maria Moţa.
Asociaţia Română a Educatorilor în Diabet în colaborare cu firma Lilly au dezvoltat un program amplu de educaţie care se adresează atât pacientului cu diabet zaharat cât şi medicului specialist.
Pentru pacienţi au fost compuse kituri de iniţiere în în terapiile antihiperglicemiante injectabile, o broşură educaţională pentru pacienţii trataţi cu insulină umană, precum şi programul educaţional "Să vorbim despre Diabet", care a fost lansat în 2009 şi este deja implementat la nivel naţional.
Formare continuă pentru medici
Medicii au la dispoziţie programe educaţionale şi site-uri de informare pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi din domeniu. Serviciul de informaţie medicală MedInfo oferă medicilor posibilitatea de a solicita informaţii despre produsele farmaceutice şi despre managementul şi tratamentul oricărei afecţiuni, accesul la lucrări şi articole ştiinţifice precum si informaţii despre interacţiuni între medicamente.
Site-ul www.diabetescareonline.eu oferă medicilor din România cele mai noi informaţii despre diabetul zaharat. Portalul permite accesarea ultimelor cercetări şi articole medicale internaţionale din Diabetes Care şi Diabetes Spectrum, două publicaţii internaţionale care reprezintă vocea oficială a Asociaţiei Americane de Diabet (ADA).
"Peste 55 de milioane de europeni au diabet zaharat, un număr impresionant şi îngrijorător, ce ne obligă sa venim în spijinul pacienţilor şi medicilor", spune Mihaela Matei, corporate communication manager, Eli Lilly Romania. (DorohoiNews.ro)