Dorohoi News Logo

Computerul Tomograf de la Spitalul Dorohoi va fi funcțional începând de săptămâna viitoare

CT Dorohoi

Ținând cont de faptul că în județul Botoșani toate aparatele de investicație CT (Computer Tomograf) sunt defecte, Spitalul Municipal Dorohoi a făcut demersurile necesare și a achiziționat un tub nou, piesă ce era defectă și era necesară pentru repunerea în funcțiune a CT-ului.

Achiziția s-a ridicat la costul de un miliard și 500 de milioane, sumă suportată din resursele proprii ale spitalului. Managerul instituției a spus că este sosit un inginer de la firma de service care efectuează reparațiile, iar CT-ul va fi funcțional din cursul săptămânii viitoare. Acest aparat este absolut necesar pentru diagnosticul unor afecțiuni grave.

„Ne bucurăm că am reușit achiziționarea într-un timp record al piesei defecte. Începând de săptămâna  viitoare, CT-ul va fi disponibil tuturor pacienților care au nevoie de această investigație. În această perioadă în care aparatul nu a funcționat, pacienții de la Spitalul Municipal Dorohoi au fost dirijați către Spitalul Județean Suceava, având în vedere faptul că CT-ul de la Spitalul Județean Botoșani era de asemena defect.”, a declarat pentru Dorohoi News, dr. Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.

În aceste condiții, toți cetățenii din județul Botoșani, și nu numai, pot să efectueze investigații la CT-ul de la Spitalul Municipal Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web