Dorohoi News Logo

Studiu: Ce boli ascund ridurile

fata

Numărul şi adâncimea ridurilor de pe faţă şi gât pot prezice riscul de producere, la femei, a fracturilor osoase, potrivit unui studiu american publicat, luni, în Statele Unite ale Americii.

Explicaţia constă în faptul că nivelul de proteine din piele este asociat cu cel existent la nivelul oaselor, potrivit autorilor acestui studiu, care au ajuns la concluzia că, dacă faţa şi gâtul unei femei sunt marcate de riduri adânci, atunci aceasta se confruntă cu un risc mai mare de producere a fracturilor, din cauza scăderii densităţii osoase.

Cercetătorii de la Universitatea Yale au examinat 114 femei aflate la menopauză de cel puţin trei ani, în cadrul unui studiu clinic aflat în desfăşurare în Statele Unite ale Americii. Medicii americani au studiat pielea pacientelor în 11 puncte de pe faţă şi gât, atât vizual, cât şi folosind un aparat ce permite măsurarea elasticităţii pielii de pe frunte şi obraji. Masa şi densitatea osoasă au fost măsurate prin ecografie şi cu raze X.

"Cu cât ridurile sunt mai numeroase, cu atât scade densitatea osoasă, independent de vârstă şi de alţi factori care influenţează masa osoasă", a declarat Lubna Pal, profesor de ginecologie şi fertilitate la Facultatea de medicină din cadrul Universităţii Yale, coordonatoarea studiului.
Concluziile acestui studiu au fost prezentate cu ocazia colocviului organizat la Boston de Societatea americană de endocrinologie. (DorohoiNews.ro)
 

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web