Dragi donatori mai vechi, mai noi, dragi oameni sufletiști, suntem bucuroși să vă aducem la cunostință că, începând cu luna mai 2022, Spitalul Municipal Dorohoi, în colaborare cu Centrul de transfuzii Botoșani, reia activitatea de donare de sânge în cadrul spitalului.
Programul rămâne același, în fiecare joi din prima și a treia săptămână a lunii (în luna mai vor fi datele de 5 și 19).
Vă așteptăm la acțiunile noastre de donare de sânge din cadrul spitalului. Donăm, din nou, acasă, în Dorohoi. Mulțumim cu inima celor care ne susțin și promovează activitățile unității de transfuzii! Vă așteptăm cu speranță și mult interes în salvarea pacienților noștri!
Număr de telefon pentru programări:+40 733 066 159
Donăm împreună, salvăm împreună! Cu respect, echipa UTS Dorohoi
CRITERII DONATORI
- vârsta cuprinsă în intervalul 18-47 ani;
- greutate peste 60Kg;
- puls regulat, 60 -100 bătăi/minut;
- tensiune arterială sistolică între 120 şi 150 mmHg;
- să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale;
- femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală, a alăptării;
- să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării;
- să nu fii sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine;
- să nu fi donat în ultimele 90 de zile cu respectarea strictă a unui interval de 90 de zile între donări.
Drepturile donatorului:
- să primești rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat: RH; grupa sangvină; Hepatita B, C; HIV(SIDA); HTLV (leucemie); VDRL (siffilis); ALT (probe hepatice). Acestea sunt confidențiale;
- 1 zi liberă de la locul de muncă (în cazul angajaților cu carte de muncă) sau o zi scutire de frecvență pentru elevi, studenți și militari, în ziua donării;
- alocație de hrană sub forma tichetelor de masă;
- să fii informat asupra motivelor excluderii tale de la donare.
Donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli:
- hepatită (de orice tip);
- TBC;
- sifilis;
- malarie;
- epilepsie și alte boli neurologice;
- boli psihice;
- bruceloza;
- ulcer;
- diabet zaharat;
- boli de inimă;
- boli de piele: psoriazis, vitiligo;
- miopie forte peste (-) 6 dioptrii;
- cancer.
Înainte de a dona:
- dimineața înainte de recoltare puteți consuma o cană cu ceai și un mic dejun puțin consistent, legume, fructe;
- nu fumați înainte și după donare cu o oră;
- de asemenea veniți la donare, odihnit.