Dorohoi News Logo

Direcţia de Sănătate Publică: Luna sănătăţii în Botoşani - iulie 2011

DSP_Botosani

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Botoşani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoşani, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Botoşani, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani, Grupul Şcolar Postliceal "Prof. Dr. Doc. Enescu Longinus" Botoşani, ASEF (Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie) Botoşani şi Asociaţia "EDU-SAN" Botoşani, organizează Conferinţa de terapii complementare "Natură – Sănătate – Frumuseţe" din proiectul Luna sănătăţii în Botoşani - iulie 2011, organizată la Muzeul Judeţean Botoşani din Pietonalul Unirii nr. 15, în perioada 8 – 10 iulie 2011, orele 10 – 20.

Conferinţa de terapii complementare se află la ediţia a III-a, va beneficia de prezenţa unor renumiţi expozanţi şi lectori din România şi are drept scop promovarea sănătăţii şi oferirea de alternative la tratamentele clasice, cu medicamente.

Tot în cadrul proiectului Luna sănătăţii în Botoşani - iulie 2011, sunt organizate şi activităţile:
-    Expuneri medicale pe teme actuale, de larg interes, la sediul din str. Marchian nr. 7 al DSP Botoşani, în perioada 4 – 8 iulie, de luni până vineri, orele 17 – 18;
-    Cursul de nutriţie vegetariană, la sediul din str. Marchian nr. 7 al DSP Botoşani, în perioada 20 – 22 iulie, de miercuri până vineri,orele 17 – 20;
-    Planul de 5 zile de abandonare a fumatului, la sediul din str. Marchian nr. 7 al DSP Botoşani, în perioada 24 – 29 iulie, de duminică până vineri,orele 17 – 18;
-    Evaluarea stării de sănătate personală, la cortul instalat în zona de agrement din Parcul „M. Eminescu” Botoşani,  în perioada 4 – 29 iulie, de luni până vineri, orele 9 – 12 şi 15 – 18, cu verificarea gratuită a tensiunii arteriale a botoşănenilor;
-     „Aleargă pentru sănătatea inimii tale!”, la Stadionul Municipal Botoşani, în perioada 4 – 31 iulie, zilnic, orele 18 – 20.
Pentru buna organizare şi desfăşurare a proiectului Luna sănătăţii în Botoşani – iulie 2011, vă solicităm sprijinul şi, pentru detalii, vă stăm la dispoziţie la tel. 0231513525 – Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Botoşani, sau la tel. 0740952734 – Dr. Saradan Cornel, e-mail [email protected]. (DorohoiNews.ro)

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web