Dorohoi News Logo

Câteva soluții care îți vin în ajutor atunci când copilul tău vomită

varsaturi-copii-deshidratare

De cele mai multe ori, vinovate pentru episoadele de vomă la copii sunt virusurile digestive, episoadele nu sunt periculoase şi trec repede. Este necesar să cunoşti cauza problemei, iar acest lucru poţi să-l afli doar la medic. Ulteror diagnosticării este bine să ştii câteva metode prin care să-ţi ajuţi copilu să treacă mai uşor peste aceste evenimente neplăcute.

Cum identifici semnele deshidratării?
Pericolul deshidratării este unul real, iar pentru bebeluşi este chiar vital să nu se ajungă într-o astfel de situaţie, mai ales că, spre deosebire de adulţi, ei se deshidratează mai repede. Prin urmare, este necesar să le urmăreşti comportamentul şi să observi următoarele semne care ar trebui să te alarmeze: oboseală accentuată, comportament bizar, gură şi buze uscate, dacă este bebeluş, mai puţine lacrimi atunci când plânge, urinat mai rar, iar atunci când în sfârşit urinează, lichidul are o culoare mai închisă.

Lichidele care îi fac bine
Ca să previi deshidratarea trebuie să îi dai copilului să bea apă, chiar şi în condiţiile în care va continua să vomite. Este ideal să intervii cu apă vitaminizată, precum cele pentru sportivi, cu soluţii de rehidratare orală, care ajută la restabilirea stării de bine a organismului. Urmăreşte cu atenţie de câte ori merge la toaletă pentru a urina, astfel încât să te asiguri că nu se află în pericol de deshidratare. Când copilul nu mai vomită poţi introduce şi alte lichide (sucuri precum cel de mere, dar şi compoturi).

Ghimbirul, soluţia naturistă
Este un tonic pentru organism şi recunoscut pentru faptul că ajută sistemul digestiv, dar şi sistemul nervos pentru a controla stările de ameţeală. Se poate folosi ceaiul de ghimbir la copiii mai mari de 2 ani, doar cu acordul pediatrului.

Presopunctura poate ajuta
Stările de vomă se asociază adesea cu stările de ameţeaţă, oboseală accentuată şi leşin. Toate aceste manifestătri sunt provocări serioase pentru organism de aceea tehnici precum presopunctura îi pot fi de ajutor copilului. Acupunctura funcţionează conform următorului picincipiu: presezi un anumit punct din corp şi efectul pozitiv se va resimţi într-o altă zonă a organismului. În cazul ameţelilor şi stărilor de slăbiciune, funcţionează apăsarea fermă a zonei de lângă încheietura mâinii, sitută între cele două tendoane mari care pornesc dintre încheietură spre palmă.

Contactează de urgenţă doctorul dacă:
Copilul are mai puţin de 12 săptpmâni şi vomită mai mult de o data
Prezintă semne de dehidratare şi există suspiciunea că a putut ingera ceva otrăvitor
Este confuz, are febră, dureri de cap, dureri de stomac şi gâtul înţepenit
Are sânge în vomă
Vomită de mai mult de 8 ore

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web