Dorohoi News Logo

Durerea ta de ceafa probabil nu are nimic de-a face cu pozitia proasta. Vezi de ce apare

durere-ceafa

Durerile de ceafa sunt printre cele mai comune, ele afectand oameni din intreaga lume, din ce in ce mai multi in ultimii 25 de ani, dupa cum arata statisticile.

Daca cele mai multe trec dupa o vreme, sunt destule persoane care se confrunta cu episoade repetate de astfel de dureri. Desi e inradacinata ideea ca „pozitia proasta” la masa de lucru e de vina pentru aceste dureri, in realitate studiile stiintifice nu vin in sprijinul acestei teorii, arata Science Alert, care il citeaza pe expertul in fizioterapie Christian Worsfold, de la Universitatea Hertfordshire, noteaza ziare.com.

In realitate, de vina pentru aceste dureri sunt somnul de proasta calitate sau insuficient, lipsa miscarii si stresul. Prin urmare, explica acesta, toate instrumentele menite sa corecteze postura – asa-zisele scaune ergonomice si tot felul de gadgeturi – nu ajuta prea mult.

Mai multe cercetari, realizate atat pe persoane cu astfel de dureri, cat si pe subiecti neafectati de aceasta suferinta, au aratat ca participantii la studiu din prima grupa dormeau mai putin sau mai prost, aveau joburi cu un nivel mare de stres si erau si mai putin activi din punct de vedere fizic. Mai mult, starea lor mentala nu era una foarte buna, prezentand chiar simptome de depresie.

Ce putem face pentru a scapa de aceste dureri? Sa stam cum vrem la birou, atata vreme cat ne schimbam des pozitia, sa facem sport sau macar sa ne plimbam mult si sa nu mergem prea tarziu la culcare.

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web