Cele mai energizante ceaiuri se obtin prin combinatia catorva plante medicinale. Acestea sunt la indemana oricui si pot constitui surse de energie in anumite situatii. De multe ori, oboseala isi spune cuvantul si sunt zile cand efectiv ne simtim sleiti de puteri, complet lipsiti de vlaga si de energie.
Pentru acele zile cand cafeaua nu este suficienta pentru a va simti revigorat si energic, va recomandam cateva combinatii de plante medicinale pentru a va prepara cele mai energizante ceaiuri.
Se amesteca: 1 parte de ceai verde vrac (uscat); 1 parte frunze de busuioc (fie uscate, fie proaspete); 1 parte frunze de menta (fie uscate, fie proaspete). Ceaiul se prepara sub forma de infuzie. La 4-6 linguri amestec din aceste plante se adauga un litru de apa fiarta peste plante si se lasa la infuzat un sfert de ora. Se consuma cate o cana de ceai ori de cate ori aveti nevoie pe durata unei zile, ideal este sa evitati sa beti seara daca intentionati sa dormiti, deoarece ceaiul verde contine si cafeina. Ca in toate cazurile, ceaiul poate fi consumat ca atare sau cu miere si lamaie.
Foarte important de stiut este faptul ca pentru prepararea anumitor ceaiuri este necesara planta in stare proaspata, nu uscata. Iar cum unele plante nu se gasesc tot anul in stare proaspata si verde le puteti congela, facand astfel provizii. in general toate plantele medicinale le gasiti in magazinele specializate.
Un alt ceai tonic, recomandat in special gravidelor, contine urmatoarele plante: 1 parte de varfuri de ovaz verde; 1 parte de frunze de roinita; 1 parte frunze de urzica; 1 parte frunze de zmeura. Ceaiul se prepara tot sub forma de infuzie. Se pun intr-un borcan de un litru intre 4 si 6 linguri amestec din aceste plante, peste care veti adauga apa fiarta si veti lasa la infuzat timp de jumatate de ora. Apoi strecurati si puteti consuma, fie neindulcit, fie cu miere si lamaie, dupa gustul fiecaruia. Se pot bea intre 2 si 4 cani zilnic. Pentru femeile insarcinate este recomandat pe toata perioada sarcinii, conform fitoterapeutului Rosemary Gladstar, autoarea unei carti de fitoterapie.