Dorohoi News Logo

Continuăm dotarea Spitalului Municipal Dorohoi cu aparatură şi echipamente de ultimă generaţie - FOTO

Echipamente chirurgie

Începând din martie 2024, au fost recepţionate şi instalate o parte din echipamentele medicale de ultimă generație aferente celor două proiecte accesate prin Componenta C12 – Sănătate, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv „Creşterea capacităţii de asistenţă medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi” şi „Îmbunătățirea serviciilor medicale ale Spitalului Municipal Dorohoi prin dotarea cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale”, în valoare de peste 28 milioane lei, depuse de Primăria Dorohoi în parteneriat cu Spitalul Municipal Dorohoi, după cum urmează:

11 aparate de tip ecografce vor fi utilizate de specialiştii din cadrul cabinetelor de Cardiologie, Reumatologie, Endocrine, Radiologie, Chirurgie, Explorări funcţionale, Pediatrie, Medicină Internă, Urologie, Obstetrică-Ginecologie, Pneumologie;
aparatură şi echipamente pentru chirurgie (audiometru, endoscop flexibil pentru consult ORL cu cameră video, aspirator ORL, otoscop, oglindă frontală, trusă instrumentar, electrocauter, lampă sciatică cu picior, trusă chirurgie OG, lampă examinare cu led, motor pentru tăiat ghips, pistol puncţii biopsice prostatice, dilatatoare uretrale, trusă instrumentar chirurgical urologie, uroflowmetru, electrocauter, aspirator chirurgical);
4 roboţi autonomi de dezinfecţie cu ultraviolete;
aparatură şi echipamente specifice Cabinetului deoftalmologie (biomicroscop cu iluminare fundal, autorefractometru cu keratrometrie, tonometru non contact cu jet aer, combină oftalmologică, proiector cu optotip şi teste cromatoscopice);
aparatură şi echipamente pentru balneofizioterapie (baie galvanică patrucelulară, aparat laser de înaltă intensitate, aparat diatermie de contact, aparat masaj limfatic, oscilometru Doppler-deep oscilation, baie de parafină);
aparatură şi echipamente pentru dermatovenerologie (aparat fototerapie, sistem de dermatovenerologie digitală şi cartografie corporală totală, aparat pentru tratarea hiperhidrozei).

Totodată, au fost preluate echipamente şi materiale medicale din loturile „linie de distribuţie şi de servire a hranei pentru pacienţi” (dulap mobil transport tăvi secţii exterioare, cărucior pentru transport boluri şi capace, coşuri de spălare-depozitare boluri, cărucior tip Bain Marie mobil pe roţi, tavă compactă izotermă cu farfurii, cărucior încălzitor farfurii felul doi, cărucior rastel cu patru poliţe pentru depozitare tăvi, set farfurii pentru tavă compactă izotermă), „dispozitive medicale” (defibrilator, oscilometre, Doppler fetal, dinamometru, negatoscoape) şi „staţie de sterilizare”.

Restul echipamentelor de ultimă generaţie vor fi livrate în cursul lunilor care vor urma, până în luna noiembrie 2024, conform graficului de livrări.

Aceste echipamente vin în completarea celor achiziţionate în 2022 şi 2023 prin alte finanţări europene, contribuind la îmbunătăţirea calităţii actului medical.

sanatate
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web