Dacă produsele împotriva vergeturilor nu au dat rezultatele dorite, iată câteva remedii naturale care s-au dovedit a fi eficiente în tratarea acelor linii fine care apar în diferite zone ale corpului, precum abdomen, coapse sau sâni.
Ulei de măsline
Unul dintre ingredientele naturale care estompează vergeturile este uleiul de măsline. Pentru a obține efecte vizibile, se recomandă masarea zilnică a corpului cu ulei de măsline. În locul acestui tip de ulei se poate folosi și ulei de migdale, ulei de ricin sau ulei de avocado.
Cremă pe bază de aloe-vera
Aloe-vera nu este benefică doar în tratarea cicatricilor și a arsurilor, ci are un rol important și în estomparea vergeturilor.
O cremă pe bază de aloe vera poate fi preparată astfel: ½ pahar cu ulei de măsline se amestecă bine cu ¼ pahar cu gel de aloe-vera, cu 4 capsule cu vitamina E și cu 2 capsule cu vitamina A.
Pasta obținută se toarnă într-un recipient, se pune la rece, după care se aplică pe zonele afectate.
Cremă cu unt de cacao
Untul de cacao păstrează elasticitatea pielii și o catifelează, acționând în mod eficient asupra vergeturilor.
Pentru prepararea cremei ai nevoie de ½ pahar cu unt de cacao, 1 linguriță cu ulei din germeni de grâu, 1 linguriță de ulei de caise, 1 linguriță de ulei cu vitamina E și 2 lingurițe rase cu ceară de albină.
Ingredientele se amestecă bine până când ceara de albine se topește, după care pasta se pune la frigider. Crema se aplică pe zonele afectate, masând pielea cu mișcări circulare.