Polenul, lăptişorul de matcă sau mierea de albine sunt câteva dintre secretele vindecătoare pe care le obţinem de la albine. Fiecare produs are puteri vindecătoare, datorită nutrienţilor din conţinutul lor, scrie eva.ro.
Polenul, lăptişorul de matcă sau mierea de albine sunt câteva dintre secretele vindecătoare pe care le obţinem de la albine.
Lăptişorul de matcă. Este o substanţă secretată de albine cu scopul de a hrăni regina şi larvele albinelor (în primele zile). Această substanţă abundă în vitaminele A, C, D, E, complexul vitaminic B (B1, B2, B3, B5, B6, B8, B9, B12), enzime, săruri minerale (potasiu, calciu, fier, siliciu, magneziu, fosfor) şi 18 aminoacizi, precizează celebrul nutriţionist britanic Gillian McKeith în cartea sa "Hrană vie pentru sănătate". Beneficiile recunoscute ale lăptişorului de matcă: conţine un antibiotic aproape pe sfert de activ precum penicilina, însă fără efecte adverse; opreşte dezvoltarea bacteriilor care cauzează infecţiile pielii; împiedică dezvoltarea infecţiilor intestinale; este recomandat femeilor care au născut pentru că intensifică funcţionarea glandelor suprarenale, reglează producţia de hormoni şi elimină oboseala; ajută la echilibrarea nivelului hormonal; reduce nivelul colesterolului rău.
Polenul crud. Praful colorat care se găseşte în staminele plantelor este cules de albine, amestecat cu puţin nectar şi sucuri digestive pentru a forma un cocoloş care se prinde de picioarele lor, după care este transportat în stup, potrivit site-ului apiland.ro Beneficiile consumul de polen: hrăneşte sistemul endocrin; hrăneşte sistemul nervos; vindecă alergiile sezoniere; tratează sinuzita; scade nivelul colesterolului rău şi previne îmbolnăvirea inimii.
Propolisul. Potrivit nutriţionistului Gillian McKeith, propolisul este antibacterial, antiviral şi antiparazitar. Astfel că un consum moderat de propolis creşte rezistenţa la infecţii şi ajută la întărirea imunităţii. Propolisul ameliorează acneea; tratează diverse afecţiuni ale pielii; folosit pentru tratarea herpesului.