Consumul de mere se pare că este una dintre principalele metode care pot ajuta la dispariţia grăsimii în exces din corp. Oamenii de ştiinţă susţin că în coaja fructului există o substanţă care are proprietatea de a "arde" caloriile.
Această calitate a merelor a fost descoperită într-un studiu în cadrul căruia şoarecii care au fost trataţi cu respectiva substanţă - numită acid ursolic - au luat mult mai puţin în greutate, deşi au mâncat mai mult decât alţi şoareci care nu au urmat tratamentul.
Mai mult, se pare că acest compus menţine un nivel moderat al zahărului în sânge şi împiedică depunerea grăsimilor în zona ficatului. Cercetarea specialiştilor de la Universitatea din Iowa a relevat faptul că acidul ursolic, care se găseşte şi în afine, prune, busuioc, oregano şi cimbru, poate stimula creşterea ţesutului muscular şi ţesutului adipos brun, un tip de ţesut în care grăsimile sunt arse mai rapid, scrie descopera.ro.