Echipa Medical Mission a organizat ieri, 11 iulie în Sala de şedinţe a Spitalului Municipal Dorohoi un seminar cu tema „Nutriţionism şi diabet.”
Aceştia au susţinut prezentări despre trei tipuri de diabet, cum poate fi controlat, motivele pentru care creşte numărul de diabetici, dar şi impactul pe care boala îl va avea asupra costurilor de îngrijire medicală din întreaga lume.
„Am văzut că au participat în special studenţi care sper că vor acorda mai multă atenţie acestei chestiuni pe viitor. Este într-adevăr o problemă care creşte văzând cu ochii”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, George Harbeson, asistent medical licenţiat.
La întâlnire au participat aproximativ 40 de persoane, care la sfârşit au putut adresa întrebări. Seminarul a fost susţinut de George Harbeson, Danielle Shaw şi Brenda Thompson, asistenţi medicali americani. Astăzi, 12 iulie, este ultima zi pe care echipa Medical Mission o petrece în Dorohoi. (Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro