Voluntariatul reprezintă o componentă importantă în formarea spiritului civic al elevilor, în realizarea de comportamente morale care să promoveze ajutorarea semenilor aflați în dificultate.
Prin activități cu caracter etic,
Campania „Săptămâna legumelor şi fructelor donate” (20-24 noiembrie 2017) implică strângerea de legume şi fructe de către cadrele didactice și elevii voluntari implicaţi în programul Strategiei Naţionale de Acţiune
Elevii Liceului „Regina Maria„ Dorohoi vă invită miercuri, 29 noimebrie 2017, începând cu ora 17:30, la Sala Teatrului, sa vă alăturați petrecerii in stil Gatsby a bobocilor.
Organizatorii de anul acesta și-au dorit să
Atunci când omul reușește să vadă dincolo de el, atunci când lumea lui depășește granițele înguste ale fizicului și nu-și raportează acțiunile doar la propria persoană, abia atunci putem spera la un viitor asumat din partea
Sfârșit de toamnă bogat în Cercuri pedagogice la Școala Gimnazială „Dimitrie Romanescu” Dorohoi. Joi, 23 noiembrie 2017 a avut loc Cercul pedagogic al învățătorilor de la clasa aIII-a cu tema: „Abordarea strategiilor
„Săptămâna legumelor și fructelor donate”, propusă la nivel național în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară, reprezintă un eveniment organizat cu repetiție la Liceul “Regina Maria” și coordonat
„Trebuie să devenim schimbarea pe care dorim s‐o vedem!” Mahatma Gandhi
Pilonul numit calitate este unul fundamental în desfăşurarea cercurilor pedagogice, atunci când acestea au o tematică adecvată, un conținut interesant,
În Săptămâna Educației Globale, la Școlile Gimnaziale Nr.1 și Nr.2 , Dumeni, s-a derulat un proiect de parteneriat educațional cu Căminul Cultural din comuna George Enescu, adecvat temei „Lumea mea depinde de noi”
Elevii claselor a XII-a de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi vă invită la Balul Bobocilor 2017! Tema de anul acesta este „Între TRADIȚIE și MODERNITATE”.
Din programul spectacolului
Trăim într-o societate aflată într-o continuă mișcare, mereu pe fugă și în care fiecare om caută să-și ușureze munca și umblă după soluții rapide și eficiente. Copiii din zilele noastre sunt atrași de computere și internet,
Carte frumoasă, cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaş cumpănită;
Eşti ca o floare, anume-nflorită
În mâinile mele, care te-au deschis.
(Tudor Arghezi)
„Copilul - scria George Călinescu - se naşte curios
Un grup de reprezentanți ai Centrului Europe Direct Botoșani a efectuat joi 23 noiembrie, o deplasare la Dorohoi, la Liceul Regina Maria, pentru o inedită activitate în cadrul proiectului „EDUCAŢIA - FACTOR CHEIE ÎN PROCESUL DE DEZVOLTARE
Reprezentaţi din cele trei licee dorohoiene – Colegiul Naţional „Grigore Ghica”, Liceul „Regina Maria” şi Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” - au vizitat luni 20 noiembrie, Palatul Parlamentului la invitaţia
Liceenii talentați la muzică, desen sau pictură sunt invitați să aplice pentru una dintre cele 50 de burse anuale din cadrul programului Bursele stART, până în data de 24 noiembrie. Programul este organizat de Provident Financial România,
„Eu văd jurnaliştii ca pe muncitorii cuvântului. Jurnalismul poate deveni literatură numai prin pasiune.” (Marguerite Duras)
Ce înseamnă cu adevărat să fii pasionat de jurnalism? Ce se ascunde în spatele muncii în
„Trebuie să ne menţinem întotdeauna speranţa, credinţa, convingerea că există o viaţă mai bună, o lume mai bună, dincolo de orizont.” (Franklin Delano Roosevelt), respectând acest motto, evenimentul organizat vineri,
Saptamana Educatiei Globale a facut posibil parteneriatul dintre prescolarii Gradinitei Balinti si elevii ciclului primar de la Scoala Primara „Dumitru Pompas” Balinti, din com. Havirna, pentru ca impreuna sa faca lucruri ce pot fi exemplu
Pe data de 19 noiembrie 2017 elevi şi profesori de la Şcoala Gimnazială „Dimitrtie Pompeiu” Broscăuţi, Liceul Teoretic „Anastasie Başotă” Pomîrla şi Liceul Tehnologic Plopenii Mari, comuna Ungureni, au derulat un
Liceul „Regina Maria” a intrat în cursa pentru premiul de 15.000 euro din cadrul Proiectului de educaţie ecologică Let's Get Green!, alături de peste 500 de şcoli din întreaga ţară, din dorinţa de a demonstra că educaţia
„Răplata în lume se împarte nu după gradul de inteligenţă, ci după ceea ce facem şi ceea ce nu facem. Noi putem fi cauza unui efect pe care ni-l dorim sau putem fi efectul unei cauze despre care doar vorbim.” Marius Torok
A