Dorohoi News Logo

CULTURA:

dorohoinews.ro Luni, 15 ianuarie 2018 - Ziua Culturii Naţionale, în cadrul galei de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" pe anul 2017, ediţia a XXVII-a,  începând cu ora 17.00, în Sala de spectacole a Casei
dorohoinews.ro Când femeile intră în biserică, li se cere să-şi acopere capul, însă nu acelaşi lucru se aplică şi în cazul bărbaţilor. Totuşi, nu toate femeile ascultă de această orânduire. Care este motivul acestei cerinţe
dorohoinews.ro TVR Iaşi programează astăzi, 3 ianuarie 2018, ora 20.00 și în reluare, joi, 04 ianuarie, ora 02.00, spectacolul aniversar „TVR Iaşi 26”, care s-a desfășurat la Cernăuţi, în luna noiembrie. Printre artişti se numără:
dorohoinews.ro Prima săptămână din ianuarie este cea care încheie șirul sărbătorilor de iarnă, odată cu Boboteaza și Sfântul Ion. De pe 2 până pe 5 ianuarie este perioada umblatului cu crucea. Părintele, însoțit de cantorul
dorohoinews.ro Ultima ediție a festivalului obiceiurilor de iarnă a strâns în acest an în comuna Vorona peste 1.000 de participanți și spectatori în public. Voronenii, dar și oaspeți veniți din toate colţurile ţării, au asistat la
dorohoinews.ro Mii de oameni au asistat duminică, 31 decembrie 2017, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Anul Nou „Anastasie Başotă” Pomîrla. Evenimentul organizat de către Consiliul Local al comunei Pomîrla la cumpăna dintre ani s-a
dorohoinews.ro Superstiţiile de Anul Nou sunt respectate de multe persoane, care consideră că în acest fel le va merge bine în Noul An. Printre superstiţiile şi obiceiurile de sfârşit de an se numără dansul în aer liber pentru sănătate
dorohoinews.ro Câte țări există, atâtea tradiții de Revelion. Unele sunt atât de înrădăcinate în conșiința noastră, încât nici nu ne mai punem întrebarea cum au apărut. Celebrul sărut de la miezul nopții
dorohoinews.ro Sfantul Stefan este sarbatorit de crestinii ortodocsi pe 27 decembrie. Potrivit traditiei, este bine ca in aceasta zi sa ai in casa o icoana cu Sfantul Stefan, unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, pentru ca acesta ii ajuta pe cei bolnavi. Se mai
dorohoinews.ro Crăciunul este una din cele mai aşteptate sărbători ale anului, iar mesele sunt încărcate cu mâncare și băutură. Însă, prin anii ʼ30, mesele erau sofisticate și se mâncau și preparate ”de import”. Conform
dorohoinews.ro Creştinii prăznuiesc luni Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, o sărbătoare care îmbină tradiţiile religioase cu obiceiurile populare şi cu superstiţiile. Colindele, bradul şi Moş Crăciun dau un farmec aparte celebrării. Naşterea
dorohoinews.ro Craciunul se bucura de o pregatire speciala inca din ziua premergatoare acestei sarbatori, numita Ajunul Craciunului (24 decembrie). La sate, indeosebi, sunt pastrate mult mai bine traditiile acesteia. In Ajunul Craciunului, gospodinele pregatesc covrigi,
dorohoinews.ro Vino să descoperim colinde creștine și să te simți bine alături de noi! Sâmbătă, 23 decembrie, începând cu ora 17.00, la salaTEATRULUI Dorohoi. Concertul va cuprinde melodii inedite despre nasterea lui Hristos. Un adevarat
dorohoinews.ro Din documente îngălbenite de trecerea vremii, din dialoguri cu persoane care la început îți par a fi străine dar totuși atât de apropiate, am descoperit și acești trei oameni minunați și talentați care, prin darul primit
dorohoinews.ro Concertul tradiţional de sărbători „Carnavalul Zăpezii”, ediţia a XIX-a, organizat de Clubul Copiilor, la Sala Teatrului Dorohoi, s-a încheiat după două seri de spectacol, la care au participat aproximativ 300 de elevi ai unității.  Luni,
dorohoinews.ro După o pauză de câțiva ani, Vorona s-a numărat printre participanții la Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou, Am venit să colindăm „Florile dalbe”, organizat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie
dorohoinews.ro Duminică, 17 decembrie 2017, Sala Teatrului din Dorohoi a răsunat, timp de câteva ore, de vocile colindătorilor, încununate de aplauzele spectatorilor veniți în număr mare la frumosul spectacol „Crăciunul – bucurie
dorohoinews.ro Concertul tradiţional de sărbători „Carnavalul Zăpezii”, ediţia a XIX-a, organizat de Clubului Copiilor Dorohoi se va desfasura anul acesta, în zilele de 18 și 19 decembrie, la Sala Teatrului din Dorohoi, după următorul program:   Luni,
dorohoinews.ro Vino să descoperim colinde creștine și să te simți bine alături de noi! Sâmbătă, 23 decembrie, începând cu ora 17.00, la Sala Teatrului din Dorohoi. Vor concerta: Corul de tineri Dorobanți alături de Alina și Rihanna Mateciuc Intrarea
dorohoinews.ro Sute de persoane s-au adunat să urmărească formaţiile de capre, căiuţi, urşi, colindători şi urători prezente la a 43 ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri de iarnă „Din străbuni, din oameni buni!” Parada a pornit din
cultura de la 2361 la 2380 din 5423
<<<114115116117118119120121122123124>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web