Dorohoi News Logo

NATIONAL:

dorohoinews.ro În conformitate cu prevederile Planului General de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne,  Jandarmeria  Română a dispus intensificarea măsurilor şi suplimentarea efectivelor,
dorohoinews.ro Din data de 10 decembrie, firmele producătoare de tutun nu mai au voie să producă ţigări cu arome sau aditivi, iar pachetele vor conţine noi imagini şi avertismente. Condițiile pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din
dorohoinews.ro Consiliul Concurenţei a sancţionat cinci companii producătoare de lactate cu amenzi în valoare totală de 8.591.540 lei (aproximativ 1,9 milioanne euro) pentru trucarea unor licitaţii organizate în anii 2010 şi 2011, la nivelul judeţelor
dorohoinews.ro Autoritățile atrag atenția asupra regulilor care trebuie respectate în ziua scrutinului. Astfel, campania electorală se încheie în ziua de sâmbătă, 10 decembrie, la ora 7.00. Cu 48 de ore înainte de ziua votării este
dorohoinews.ro Potrivit calendarului chinezesc, 2016, Anul Maimuței, este anul care împrumută din calitățile acestui animal. Așadar, ca să fii norocos în ultima lună din an, trebuie să fii curios, creativ, să îți asumi riscuri și să gândești
dorohoinews.ro Prima parte a acestei săptămâni și finalul săptămânii viitoare vor fi caracterizate de o vreme geroasă în aproape toată țara, în special dimineața și seara, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor mai însemnate
dorohoinews.ro Toţi copiii care se vor naşte în anul 2017 vor beneficia gratuit de un test auditiv. Din 200.000 de mii născuţi anual în România, 600 au probleme grave cu auzul, scrie news.ro. Acest program va fi implementat pentru a ajuta copiii
dorohoinews.ro O noua lege vine sa ii enerveze pe soferii din Romania. Orice sofer care va incalca regulile Noului Cod Rutier va fi obligat sa redea examenul scris pentru a-si recupera carnetul de conducere, scrie b365.ro. O nouă lege îi pune pe gânduri
dorohoinews.ro Amenzi de până la 2.500 de lei pentru părinţii care NU se informează despre vaccinare. Asta prevede un proiect de lege, aflat în circuitul de avizare. Proiectul legii vaccinării, aflat în circuitul de avizare, prevede că părinţii
dorohoinews.ro Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a declarat că autoritățile nu se gândesc acum la reintroducerea serviciului militar obligatoriu, precizând însă, că, potrivit prevederilor legale, acesta nu este eliminat, ci „suspendat".
dorohoinews.ro ANM informează că în intervalul 02 decembrie, ora 08:00 - 03 decembrie, ora 02:00, va fi instituit un cod galben de intensificări ale vântului în vest, sud şi est şi pe arii restrânse polei, ninsori însemnate cantitativ
dorohoinews.ro Rezidenții în medicină, medicină dentară și farmacie își pot alege, de anul acesta, repartizarea în orice spital din România în care sunt locuri sau posturi libere, informează Guvernul. Potrivit unui comunicat de
dorohoinews.ro Având în vedere faptul că în perioada următoare, 30.11- 04.12.2016, va începe minivacanţa de 1 Decembrie, şi se preconizează o creştere a valorilor de trafic atât pe sensul de ieşire din ţară cât şi pe cel
dorohoinews.ro Dacă aveți restanțe la întreținere pe care nu le-ați achitat de câteva luni, legea dă dreptul asociației de proprietari să vă execute silit, potrivit legii 225/2016. Asta înseamnă, că puteți rămâne fără bunurile
dorohoinews.ro Oricât e tolerantă ai fi, există o trăsătură pe care o detești și care te face să nu poți agreea anumite persoane – Iată ce trăsătură a oamenilor din jur te scoate din minți, în funcție de zodia ta! Berbec Detești
dorohoinews.ro Ioan Rusu, fost primar PSD al comunei Lunca Mureşului, a fost găsit mort, duminică dimineața, lângă mașina personală. Politicianul ar fi fost descoperit cu gâtul tăiat şi cu urme de lovituri de cuţit pe corp. Anchetatorii suspectează
dorohoinews.ro Masa de aer cald răspunzătoare de maximele ridicate și de ceața din ultimele zile începe să se retragă. Până la sfîrșitul saptaminii nu se mai găsește la noi dar în același timp dinspre nord-vest se apropie o masă de
dorohoinews.ro Cursurile şcolare planificate pentru data de 2 decembrie, declarată de Guvern ca zi liberă, vor fi recuperate pe parcursul anului şcolar 2016-2017, pe baza unui grafic stabilit de fiecare instituţie de învăţământ în parte, anunţă
dorohoinews.ro Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că în data de 26 noiembrie 2016 va avea loc tragerea la sorți computerizată prin care se vor desemna președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora, se
dorohoinews.ro Adrian Vascu, senior partner Veridio, trage un semnal de alarmă pentru cei care lucrează la întocmirea grilelor după care se stabilesc impozitele pe apartamente. Dacă nu sunt făcute corect, Fiscul ar putea să verifice contractele de achiziţie
national de la 2601 la 2620 din 7064
<<<126127128129130131132133134135136>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web