Dorohoi News Logo

NATIONAL:

dorohoinews.ro Temperaturile vor fi ridicate si specifice pentru luna iulie, in zilele de duminica si luni, cu maxime care vor ajunge la 32 de grade Celsius, de luni seara se va raci usor si vor aparea averse de ploaie in zona de nord a Romaniei, a declarat meteorologul
dorohoinews.ro Peste 300 de fapte pot fi înscrise în cazierul fiscal al contribuabililor, de trei ori mai multe decât în urmă cu un an. Unele sunt infracţiuni minore care nu au nici o treabă cu plata impozitelor, însă o mică contravenţie
dorohoinews.ro Conducătorii de automobile vor putea fi amendaţi pentru faptele contravenţionale săvârşite în trei noi state europene: în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Irlanda şi Regatul Danemarcei. Legea va intra în
dorohoinews.ro Extragerea bonurilor fiscale câștigătoare emise în perioada 1 – 31 martie 2016 este programată duminică, 17 aprilie. Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100
dorohoinews.ro Agenția Naționalã de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și posibila sãvârșire a infracțiunilor de conflict de interese, fals în
dorohoinews.ro Preotii din Vaslui sunt in pragul revoltei din cauza faptului ca Episcopia Husi ii obliga sa vanda in Postul Pastelui zeci de mii de candele la preturi foarte mari, iar alte produse specifice sunt de asemenea scoase la vanzare la suprapret. Dezvaluirea
dorohoinews.ro Astăzi s-a lansat la Biroul Vamal din Piatra Neamț, campania publică de conștientizare a efectelor negative ale comerțului ilicit cu produse din tutun „Rupe lanțul! Contrabanda cu țigarete este ilegală!”. Realizată de Euromonitor
dorohoinews.ro Transportatorii rutieri contestă proiectul de lege RCA, transmis de ASF în Parlament. Proiectul de Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule (RCA), trimis de către
dorohoinews.ro Autorităţile sucevene au instituit un grad de alertă crescut în judeţ în urma evoluţiei „îngrijorătoare" a pestei porcine africane în Ucraina, boală pentru care nu există un vaccin şi care produce un procent
dorohoinews.ro Nativa din Gemeni are şansa de a câştiga mai mulţi bani în această perioadă, însă trebuie să se lase mai mult ghidată de instinct. Berbec (21 martie - 20 aprilie) În această perioadă trebuie neapărat să fii mai
dorohoinews.ro COD GALBEN de ploi abundente începând de duminică ora 15:00, până luni seară, la ora 23.00. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile din sudul, centrul şi estul ţării unde va ploua pe arii extinse. Meteorologii
dorohoinews.ro Duminica, 10 aprilie 2016, vor avea loc noi trageri la Loto 6/49, Noroc, Loto 5/40, Super Noroc, Joker si Noroc Plus. Numerele extrase la Loto pe 10 aprilie! JOKER:  16, 24 25 3 40 39 NOROC PLUS: 452445 LOTO 5 DIN 40: 27 21 36 39 5 10 SUPER
dorohoinews.ro „Suntem atenţi la tot ce apare în spaţiul public. Sunt situaţii în care folosim informaţii din spaţiul public pentru a deschide anumite investigaţii, folosim informaţii din spaţiul public care pot fi verificate ulterior prin
dorohoinews.ro Odată cu majorarea salariul minim pe economie începând cu 1 mai 2016 se vor majora și amenzile de circulație. Valoarea punctului amendă este calculată în funcție de salariul minim, respectiv 10% din acesta, urmând să ajungă
dorohoinews.ro Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenţionare de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ. Avertizarea este valabilă pentru întreaga țară în intervalul 9 aprilie, ora 11:00 –
dorohoinews.ro Situat la 150 de km de Bucureşti, orașul Ţăndărei, este de nerecunoscut. În ultimii ani, numărul caselor s-a triplat. Peste 300 de autovehicule, majoritatea  BMW-uri strălucitoare şi modele noide Volkswagen, sunt parcate pe aleile frumos
dorohoinews.ro Guvernul intenţionează să lanseze în dezbatere, în perioada următoare, principiile de reformă în administraţia publică, urmând ca în iunie, după alegerile locale, să prezinte un pachet de reforme în acest domeniu,
dorohoinews.ro Unii șoferi români apelează la pătrunjel pentru a nu mirosi a alcool. Conform specialiștilor, pătrunjelul nu face decât să schimbe mirosul, dar nu păcăleşte etilotestul. Poliţiştii Serviciului Rutier se confruntă zi de zi cu
dorohoinews.ro Compania Facebook a anunțat marți că a întărit nivelul de criptare implicită pentru mesajele de orice tip care circulă pe popularul său serviciu WhatsApp, folosit de peste 1 miliard de oameni din toată lumea, asigurând că de acum
dorohoinews.ro Surpriză neplăcută pentru cei care au mizat pe clarificări în privința impozitării clădirilor ar putea fi că, în ciuda modificărilor legislației, tot vor avea de plătit un impozit majorat și vor suporta, totodată, costuri cu evaluarea
national de la 2981 la 3000 din 7020
<<<145146147148149150151152153154155>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web