Dorohoi News Logo

CULTURA:

dorohoinews.ro Este interzis în această zi să calci, să cosi, să faci mâncare sau alte treburi în gospodărie dacă vrei să eviți durerile de cap și cele oculare.   Conform unei superstiții străvechi, printre bucatele mâncate
dorohoinews.ro În ciuda vremii ploioase și a temperaturii scăzute, numeroși credincioși ieșeni, dar și pelerini veniți din țară, au participat la pelerinajul Calea Sfinților. Aseară, în jurul orei 18.45, în debutul procesiunii Calea Sfinţilor,
dorohoinews.ro Întâlnirea preoților din Cercul Pastoral „Sf. Voievozi” Ibănești Protopopiatul Dorohoi a avut loc în data de joi, 8 octombrie 2015. În prezența părintelui insp. Bogdan Racu, a părintelui protoiereu Stelian
dorohoinews.ro Preotul paroh și membrii Consiliului parohial al Parohiei Trestiana – Dorohoi vă invită să luați parte la slujba de re-sfințire a bisericii „Nașterea Maicii Domnului” Trestiana. Această slujbă va fi oficiată de către Î.P.S.
dorohoinews.ro Cu bucurie şi respect, vă invităm să ne fiţi alături la sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei dar şi a parohiei noastre. Slujitorii bisericii „Sf. Cuv. Parascheva" - alaturi de Consiliul si Comitetul parohial,
dorohoinews.ro Tabloul  plumburiu al  toamnei au încântat  ochii dar și sufletele membrilor Cenaclului „Editor-Arte” Dorohoi prin continuarea poveștii lor care a început din nou, în ziua de 11 octombrie 2015, printr-o
dorohoinews.ro Sute de pelerini din județele Moldovei au ajuns la Iași pentru a se închina la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, cu doar câteva zile înainte de prăznuirea hramului acesteia. Pelerinii
dorohoinews.ro Cunoașterea istoriei recente, a comunismului, prin viziunea MuViCC Asociația CulturEst construiește la Botoșani primul Muzeul vieții cotidiene în comunism, primul de acest gen din România. Viziunea arhitecturală a sediului MuViCC
dorohoinews.ro Toamnă... foșnet de frunze ostenite... picuri de ploaie... vânt care aduce din neant cuvinte dulci și acorduri line de chitară ... Și ca toamna să poată fi simțită cu toate aceste caracteristici, membrii Cenaclului „Editor-Arte“
dorohoinews.ro Părinţi, bunici, copii, vă aşteptăm la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” duminică, 11 octombrie, de la ora 11:00 dar şi de la ora 12:30 să vizionaţi spectacolul „Albă ca Zăpada și cei 7 pitici” după Frații
dorohoinews.ro Peste 10.000 de credincioşi au participat duminică la sfinţirea Catedralei Naşterea Domnului, din Suceava. Târnosirea locaşului de închinăciune, a cărui piatră de temelie a fost pusă în urmă cu 25 de ani, a fost oficiată de
dorohoinews.ro Conform calendarului creștin-ortodox și a celui greco-catolic, la 2 octombrie îi sărbătorim pe Sf. Sfințit Mc. Ciprian și Sf. Mc. Iustina fecioara. Sfantul Ciprian a trait in timpul imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Ciprian a fost
dorohoinews.ro „Dacă este cineva bolnav, să cheme pe preoții Bisericii și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credință va izbăvi pe cel bolnav și Domnul îl va vindeca, iar dacă
dorohoinews.ro Patriarhul Daniel va oficia miercuri, la Catedrala patriarhală, Sfânta Liturghie, la opt ani de la întronizarea sa. De la ora 9,30, patriarhul va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, înconjurat de ierarhi
dorohoinews.ro În cadrul proiectului – Festivalul naţional de dans şi muzică populară „Cânt şi joc moldovenesc”, au fost organizate în perioada 19 – 26 septembrie 2015, de către Asociaţia Judeţeană a Organizatorilor
dorohoinews.ro În acest sfârșit de săptămână, orașul Botoșani a fost gazda unui eveniment special: „Tânărul Botoșănean”. Întâlnirea a avut ca temă „Tinerii de altădată – modele pentru tinerii de
dorohoinews.ro Din stimă pentru israelienii originari din Dorohoi (şi nu numai pentru aceştia), pentru acei care nu și-au uitat locurile natale, limba română, promovând cultura românească în Israel, Redacţia Dorohoi News încearcă
dorohoinews.ro Dacă s-ar face un „clasament” al localităţilor din Moldova care au avut de suportat de-a lungul anilor năvăliri barbare, calamităţi naturale, distrugeri etc., oraşul Dorohoi s-ar afla pe unul din primele locuri. Poate că destinul
dorohoinews.ro În perioada 25-27 septembrie 2015 vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor mai multe evenimente religioase. Seria de evenimente va debuta vineri, 25 septembrie a.c., la Botoșani, cu întâlnirea „Tânărul Botoșănean”,
dorohoinews.ro Asociaţia Judeţeană a Organizatorilor de Evenimente Botoşani a organizat sâmbătă, 19 septembrie 2015, în cadrul proiectului - Festivalul Naţional de Dans şi Muzică Populară „Cânt şi joc Moldovenesc” realizat cu
cultura de la 3041 la 3060 din 5422
<<<148149150151152153154155156157158>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web