Trei locuri din România se numesc Piatra (ori Stânca) Dracului. Sunt încărcate de taine sumbre și marcate de întâmplări inexplicabile.
Piatra Dracului din Ținutul Neamțului ascunde o legenda infricosatoare, de care
Şoferii care nu au locuri de parcare, dar îşi lasă maşinile pe domeniul public şi au în geam afişe de vânzare vor fi amendaţi de Poliţia Locală.
Hotărârea a fost dată de consiliile locale din mai multe primării de
Meteorologii ne informeaza ca sambata, duminica si luni vremea va fi foarte calda in toata tara. Vom avea canicula mai intai in vest si in sud-vest, apoi in sudul si estul tarii.
Maximele vor ajunge la 35 – 36 de grade, dar izolat se pot atinge
Culturile sunt serios afectate de vremea schimbătoare. Seceta, dar şi ploile torenţiale cu grindină au făcut ca jumătate din recoltele de cereale şi de floarea soarelui să fie compromise, informează B1TV.
Asta susțin agricultorii care spun
Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea pentru modificarea si completarea Legii 291/2007 privind intrarea, stationarea, desfasurarea de operatiuni sau tranzitul fortelor armate straine pe teritoriul Romaniei, act normativ in baza caruia va
Peste 100.000 de şoferi nu au plătit taxa de pod de la Feteşti. Asta, în doar două luni de când a fost implementat sistemul de plată prin SMS.
În perioada 30 aprilie - 29 iunie, prin stația de taxare de la Feteşti au trecut,
Emisiile maşinilor diesel nu sunt măsurate în trafic, ci în condiţii de laborator, iar Uniunea Europeană vrea să schimbe asta. Iar studiile arată că în trafic, de fapt, noxele sunt mai mari şi atunci trebuie schimbată configuraţia
Persoanele dornice de câştiguri rapide, fără a face vreun efort, au devenit ţintele escrocilor care le vând "ponturi" despre meciuri "aranjate" şi, în schimbul unor sume "modice", de câteva sute
Cu prilejul ceremoniei de schimbare a Comandantului Forţei de Jandarmerie Europene (EUROGENDFOR), inspectorul general al Jandarmeriei Române a transmis din partea domnului Gabriel OPREA, prim-ministru interimar al Guvernului României, viceprim-ministru
Vremea se va încălzi treptat în majoritatea regiunilor țării, începând cu 1 iulie, și va deveni chiar caniculară, săptămâna viitoare, în anumite zone, unde temperaturile vor depăși în medie 30 de grade.
La
Omenirea va primi o secundă în plus, pe 30 iunie, care va fi adăugată în dispozitivele care măsoară timpul universal, pentru a compensa încetinirea vitezei de rotaţie a Terrei în jurul propriei axe, informează site-ul lepoint.fr.
Pentru
Nativa din Leu ar trebui să se ocupe mai mult de ea în această perioadă, altfel riscă să se aleagă cu unele probleme de sănătate.
Rac (22 iunie - 21 iulie)
Eşti destul de nemulţumită de viaţa ta sentimentală în această săptămână,
România se pregăteşte să introducă, de la 1 ianuarie 2016, stagiul militar pe bază de voluntariat. Este, e drept, doar o iniţiativă legislativă, dar pe care, cel puţin în primă fază, aproape toţi o susţin, în frunte cu ministrul
Mai mulți aleşi locali au ajuns în atenţia inspectorilor de integritate, care au constatat starea de incompatibilitate dar şi existenţa conflictelor de interese de natură administrativă în cazul acestora.
Potrivit unui comunicat
Maşinile de peste 3,5 tone vor avea interdicţie să circule, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între anumite ore, din 1 iulie până în 31 august, aceleaşi restricţii fiind aplicate şi pe DN 39 Agigea-Mangalia
Vremea se răceşte de la o zi la alta şi se întorc ploile. Cu toate acestea, în Bărăgan maximele ajung la 26 de grade. Meteorologii au anunţat că în următoarele trei zile, temperaturile vor fi scăzute pentru data din calendar.
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese de natură administrativă și penală în cazul a doi primari și doi foști edili.
Unul dintre aceștia este primarul comunei Peștișu Mic,
Luna iulie debutează cu o vreme călduroasă, valorile fiind în creştere de la o zi la alta, apropiindu-se de pragul de caniculă. Minimele termice se vor situa uşor sub mediile multianuale în prima parte a intervalului, apoi vor creşte
Aflat la Sibiu, luni, acolo unde a participat la depunerea juramantului pentru 200 de soldati, Mircea Dusa a cerut reintroducerea stadiului militar pe baza de voluntariat. „E necesar ca urgent sa trecem prin Parlament Legea privind rezervistul voluntar,
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de desemnare a lui Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru de către Victor Ponta, a anunțat Administrația Prezidențială.
Premierul