Echipajul aflat în monitorizare pe DN 29 Botoșani - Săveni, a intervenit pentru a scoate din zăpadă o autoutilitară și un autoturism, rămase înzăpezite la ieșirea din localitatea Unțeni.
Totodată, pompierii aflați în monitorizare
Potrivit Direcției Județene de Drumuri Poduri Botoșani a fost închisă circulația și pe DJ 293 Dumeni - Havârna.
În continuare, nu se circulă pe DJ 294 de la DN 29 - Gulioaia - Gulioaia - Brăteni, DJ 282 H Rediu –
În ultimele ore, la dispeceratul ISU – SAJ Botoșani s-au înregistrat 20 de apeluri de la cetățeni care sesizau faptul că întâmpină dificultăți în a se deplasa cu autovehiculele pe drumurile sătești, comunale,
Află cine se sărbătoreşte astăzi 5 aprilie 2023: Ciprian Botezatu, cântăreț bisericesc Biserica „Înălțarea Domnului” Dorohoi, Salomi Pădurariu - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Ecaterina
Un accident rutier a avut loc după-amiaza zilei de marți, 4 aprilie 2023, pe DJ 298 George Enescu - Dumeni. O autoutilitară, în care se aflau două persoane, s-a răsturnat și a blocat, parțial, circulația rutieră. Din fericire, acestea nu
Pompierii botoșăneni s-au alăturat campaniei de donare de sânge „MAI uniți pentru viață”, inițiată de Instituția Prefectului – Județul Botoșani. Aceștia au răspuns apelului lansat de organizatori, care și-au propus
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică tip Cod Portocaliu, valabilă pânâ mâine, la ora 14:00.
Conform meteorologilor, în județul Botoșani, în următoarele ore va ninge abundent
În data de 3 aprilie 2023, Romică Magopeț, primarul comunei Ibănești a semnat contractul de începere a lucrărilor cu privire la proiectul „Modernizare drumuri comunale și sătești în sat Ibănești (Măgura și DS723) și
Află cine se sărbătoreşte astăzi 4 aprilie 2023: Lucia Timofti Gurzu - profesor Liceul Teoretic Anastasie Bașotă Pomîrla, ing. Cojocaru Gheorghiță - manager Popas „Cucorăni”, Elena Breha -
Jandarmeria Română sărbătoreşte astăzi 173 de ani de când domnitorul moldovean Grigore Alexandru Ghica a semnat „Legiuirea pentru reforma Corpului Slujitorilor în Jandarmi”, document care prevedea că Jandarmeria „este
Primăria comunei Ibănești a semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Amenajare spatii publice din comuna Ibanesti cu mobilier urban inteligent”-C10-I1.2-777, în cadrul Planului Național De Redresare Și Reziliență
Primăria comunei Ibănești a semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Plan Urbanistic General în format digital pentru Comuna Ibanesti, judetul Botosani”- C10-I4-79, în cadrul Planului Național De Redresare
Primăria comunei Ibănești a semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Reabilitarea sediului Primăriei comunei Ibănești, județul Botoșani”- C10-I3-533 în cadrul Planului Național De Redresare Și Reziliență
Din această noapte, de la ora 23:00, până miercuri dimineață, la ora 10:00, județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip Cod Galben de cantități însemnate de precipitații, lapoviță și ninsori, intensificări
Află cine se sărbătoreşte astăzi 3 aprilie 2023: Mariana Carp - medic de familie Dorohoi, Florentina Grigoraș - Grădinița nr.6 Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani!
Completează lista
Află cine se sărbătoreşte astăzi 2 aprilie 2023: Nicolaie Miclescu - Dorohoi, Daniela Ionescu - profesor învățământ primar la Școala Gimnazială „Mihail Kogalniceanu” Dorohoi, Turceac Liliana -
În perioada 01-30 martie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat o acțiune pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale incidente sistemelor de securitate.
Astfel, în cadrul
Revenim cu precizarea că, din cauza complexității lucrării de remediere a avariei din zona Cervicești Deal de pe conducta de transport a apei tratate DN 1000, corelat cu configurația terenului în zonele de distribuție și a umplerii conductei
Află cine se sărbătoreşte astăzi 1 aprilie 2023: Bianca Ecaterina Hangan - Asistent Medical Radiologie Imagistica Medicala Spitalul Municipal Dorohoi, Mihaela Gafincu - asistentă medicală Secția de Psihiatrie Spitalul Municipal
Joi, 30 martie 2023, Primăria comunei Ibănești a organizat campania de ecologizare și plantare de copaci, la care a participat un număr de aproximativ 300 de persoane: elevii Școlii „Ștefan cel Mare” Ibănești și a Școlii „Mihail