Doar câteva zile ne mai despart de cea de-a patra ediție a Balului Bobocilor de la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi.
Pregătirile sunt în plină desfășurare, iar bobocii se pregătesc pentru marele eveniment,
Sărbătoarea Halloween-ului a fost celebrată cu mare bucurie de elevii Școlii Gimnaziale ,,Ștefan cel Mare’’ Ibănești, vineri, 31 octombrie 2014. Sub îndrumarea profesorilor Aștefănesei Daniela, Păvăleanu Magdalena, Burlă
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a găzduit vineri, 31 octombrie 2014, o activitate dedicată „Zilei Internaţionale a Mării Negre”, activitate desfăşurată la biblioteca Colegiului și coordonată de prof. Lipşa
Vineri 31 octombrie 2014 elevii Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Pompeiu” Broscăuţi au sărbătorit Halloween-ul.
Activitatea s-a numit simplu „Halloween” şi a constat:
· prezentarea semnificaţiei
Ghizii unitatii Narcisa de la Scoala Primara nr. 2 Saucenita, coordonati de inv. Rudei Lucia, au incheiat luna educatiei cu activitatea dedicata traditiilor specifice prietenilor cu care sunt in parteneriat educational din Scotia - Halloween.
Au preluat
Pentru activitatea de Halloween elevii Scolii Gimnaziale Gh. Popovici Lozna si Scolii Gimnaziale nr.2 Strateni au realizat : felinarul clasei, cel mai original desen, costum si dans modern.
Prin sufletul lor de copil, elevii au vrut sa spuna
Hallowen este o sărbătoare de origine celtică, preluată azi de multe popoare din lumea occidentală.
Cu ocazia acestei sărbători elevii claselor a V-a și a VI-a de la Școala Gimnazială Ioan Cernat Havîrna, îndrumați
La aniversarea a 20 de ani de existenţă a şcolii, la 1 noiembrie 2009, cuvântul directorului de atunci al şcolii, prof. Vlaescu Valerian, adresat participanţilor la această festivitate, a cuprins şi opţiunile şcolii în
Şcoala Gimnazială „Dimitrie Romanescu” Dorohoi a organizat o amplă manifestare cu ocazia sărbătorii de Halloween. Vrăjitoarele au coborât de pe mături și au poposit la noi în școală alături de lilieci, monștri și păienjeni.
Anotimpul belşugului şi al recoltei a sosit cu paşi repezi. Fără să dea seama nimănui, a treia fiica a anului, toamna, a alungat în doar câteva zile, de pe crengile pomilor, frunzele îngălbenite şi uscate.
Pomii rămaşi
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a dat startul distracției vineri, 31 octombrie 2014, și i-a premiat pe cei mai buni şi mai frumoşi dintre bobocii săi.
Balul Bobocilor 2014 organizat de Colegiul Național „Grigore Ghica”
Povestea prinţesei romantice cu veşminte pastelate şi cosiţe de aur, ce trece ca o boare prin grădini şi livezi în fiecare dimineaţă lăsând în urmă ceaţă, brumă sau doar o lumină difuză şi un parfum dulce s-a rescris
Elevii Școlii Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi și-au ales joi, 30 octombrie 2014, reprezentanții în Consiliul Școlar al Elevilor din anul școlar 2014-2015.
Pe site-ul wedu.ro, aspiranții la funcțiile de președinte,
Emoții pe holurile Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi pentru că în această seară are loc unul din cele mai importante și mai așteptate evenimente din viața de licean și anume Balul Bobocilor.
Balul Bobocilor 2014
Programa educaţională va include, începând cu anul şcolar 2015-2016, o oră de fotbal pe săptămână, pentru şcoala primară, gimnazială şi liceu, a anunţat, miercuri, premierul Victor Ponta.
Măsura a fost anunţată de
Ministerul Educației a publicat lista beneficiarilor programului „Bani de liceu”. La nivelul județului Botoșani beneficiază de acest ajutor financiar, în anul școlar 2014-2015, un număr de 3.236 de elevi.
Elevii vor primi lunar
Directorii unităților de învățământ din județul Botoșani au fost convocați, joi, la o ședință de lucru de către conducerea Inspectoratului Școlar Județean.
În debutul ședinței a fost prezent și Ministrul Fondurilor
Muncă, distracție și voie bună la repetiţiile pentru Balul Bobocilor 2014 de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi.
Repetițiile decurg foarte bine, organizatorii îi îndrumă pe cei 14 boboci aleşi de la clasele
Chiar daca iarna ne grabeste... nu putem trece asa usor peste frumusetea si bogatia anotimpului TOAMNA.
Prescolarii grupei „Fluturasii" indrumati de doamnele educatoare Maria Murarasu si Lacramioara Cuciureanu din cadrul Gradinitei Nr 8
Un program educativ, intitulat „Săptămâna fără calculator", va fi organizat de Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" în perioada 3-9 noiembrie, informează un comunicat al instituției, remis marți AGERPRES.
Proiectul