Dorohoi News Logo

INVATAMANT:

dorohoinews.ro Emoţiile şi lacrimile au marcat ziua de 29 mai 2014, o zi în care elevii claselor a XII-a de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” şi-au luat „La revedere” de la profesori şi de la anii de liceu. Parcă mai ieri au
dorohoinews.ro Şcolarii de clasa a IV-a au susţinut, miercuri, proba de limba română a evaluării naţionale. Fişele de testare elaborate şi emise de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare(CNEE) nu au putut fi însă folosite pentru că acestea
dorohoinews.ro Se învaţă, oare, prietenia? Poate, de fapt, este un pas mai curând decât o învăţare, un pas pe care îl facem când suntem mici sau când devenim adulţi, când ne simţim singuri şi ne căutăm prieteni.
dorohoinews.ro Într-o atmosferă festivă și încărcată de emoția ultimelor zile de liceeni, promoția 2010-2014 a Liceului „Regina Maria” a organizat astăzi ceremonia de absolvire elevilor de clasa a XII-a. Intrată deja în tradiția
dorohoinews.ro Şcoala Cornerstone are onoarea de a-l avea ca invitat pe domnul Roger G. von Jouanne – inginer la NASA (National Aeronautics and Space Administration), agenție reponsabilă cu programul spaţial public al Statelor Unite ale Americii. Programul
dorohoinews.ro Înscrierile copiilor în clasa pregătitoare și clasa întâi s-au încheiat cu bine, nefiind nevoie nevoie de suplimentare a locurilor la aceste înscrieri. Potrivit situaţiei prezentate de IȘJ Botoșani privind
dorohoinews.ro Intonarea imnului naţional ar putea deveni obligatorie zilnic, la începutul programului şcolar, în învăţământul primar, în varianta prescurtată, prin grija conducătorilor unităţilor de învăţământ,
dorohoinews.ro Primele examene pentru elevii de gimnaziu sunt programate să înceapă miercuri, 28 mai. Primii elevi care vor intra în febra examenelor sunt cei de clasa a IV-a, pe 28 mai. La începutul lunii iunie vor începe evaluările şi pentru
dorohoinews.ro Peste 100 de copii de la mai multe şcoli şi acociaţii din oraşul Botoşani precum şi din câteva comune botoşănene au învăţat şi s-au întrecut să decoreze ouă roşii, în cadrul unei noi întâlniri din ciclul
dorohoinews.ro Comunicatorii campaniei naţionale „Europa, casa noastră”, derulate de Reprezentanța Comisiei Europene în România, marți 27 mai, vor avea întâlniri cu elevii din clasele IX-XII de la Liceul de Artă „Ştefan
dorohoinews.ro Evaluarea naţională a elevilor din clasa a IV-a va începe miercuri 28 mai cu proba la limba română şi se va încheia pe 30 mai cu proba la limba maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, potrivit calendarului
dorohoinews.ro Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 6, structură a Seminarului Teologic Liceal,,Sf. Ioan Iacob" Dorohoi, organizează Concursul judeţean ,,Să învăţăm de la cei mici!", ediţia a-III-a, înscris în C.A.E.J. 2014 al M.E.N.,
dorohoinews.ro Ministerul Educaţiei Naţionale ar urma să le permită profesorilor universitari să predea şi după împlinirea vârstei de pensionare de 65 de ani, în urma unor modificări legislative care vor fi adoptate „cât de curând
dorohoinews.ro Copiii cu nevoi speciale de la Fundația Star of Hope împreună cu copiii de la Grădinița „Ștefan cel Mare și Sfânt”, grupa „Iepurașii” coordonați de prof. Nicoleta Gavrilescu și educ. Alina Druțu cât
dorohoinews.ro Liceenii care se pregătesc pentru Bacalaureat 2014 şi aspiră la note mari mai au aproape o lună să se înscrie cu un text motivaţional despre propriile vise în Concursul din secţiunea Educaţie, în cadrul campaniei „Adevărul
dorohoinews.ro Mult-visatele manuale digitale nu vor mai ajunge în septembrie pe băncile elevilor! Ministerul Educaţiei este obligat să amâne licitaţia pentru cărţile electronice, din cauza unor greşeli în procedura de achiziţie. Consiliul
dorohoinews.ro Două cercuri pedagogice ale directorilor unităților de învățământ din județul Botoșani, coordonate de inspectorul școlar general al I.S.J. Botoșani, Mihaela Huncă, au avut loc, miercuri, 21.05.2014, la Școala Gimnazială nr. 1
dorohoinews.ro Incepand cu data de 20.05.2014 se da startul inscrierilor unitatilor de invatamant (scoli sau licee) in platforma on-line ce pune la dispozitia scolilor pentru parinti, cadre didactice si elevi o metoda ce poate facilita interactiunea dintre scoala, elevi
dorohoinews.ro Tetra Pak, lider în industria procesării şi ambalării alimentelor, anunţă lansarea competiţieinaționale „Ţinutul laptelui”. Competiția se adresează elevilor din clasele 0-VIII și constă într-un joc online educativ despre
dorohoinews.ro La sfârşitul acestei luni, elevii de clasa a IV-a încep examenele de Evaluare Naţională. Din iunie, vor trece prin testări şi cei din clasele a II-a şi a VI-a. Primii care intră în "febra" probelor de limba română
invatamant de la 4041 la 4060 din 6577
<<<198199200201202203204205206207208>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web