Atunci cand au prezentari de moda si sedinte foto de dimineata pana seara, modelele au nevoie de ceva hranitor si sanatos, care sa le ofere energie si vitamine. Am intrat in posesia unei retete de suc simplu si delicios, pe care se pare ca manechinele
Pentru a se asigura că, în perioada de iarnă, se vor putea evita situațiile de urgență care să implice persoanele dependente de procedura de dializă, prefectul Costică Macaleți a vizitat astăzi singura firmă specializată în acest
Un botoșănean de 70 de ani a ajuns de urgență la spital cu o stare generală de rău și cu o leziune pe braț. Medicii suspectează că ar fi vorba de antrax și au decis să îl transfere la secția de Boli Infecțioase a spitalului pentru
Franța ar putea fi prima țară din lume care va interzice comercializarea lumânărilor parfumate, deodorantelor de cameră şi a altor substanţe pentru odorizarea aerului din încăperi.
Și asta pentru că epidemiologii au semnalat că
Terapia cu varză este o metodă naturistă indicată în urticarie, pojar, scarlatină, inflamaţii ale capilarelor, diabet, gută, în nevralgii de orice fel, precum şi în tratarea reumatismului. Frunza de varză are o acţiune dezinfectantă
Denumirea de ceara de albine face referire la ceara naturala produsa de aceste insecte in interiorul stupului. Albinele produc aceasta ceara fie pentru a-si construi fagurii, fie pentru a-i repara. In general, ceara poate fi de mai multe culori –
Medicii de familie au transmis vineri Casei Naționale de Asigurări de Sănătate că ei nu pot verifica veniturile pacienților, după ce organele de control au depistat că unii pensionari beneficiau de medicamente compensate, deși veniturile lor
Nu-i nevoie sa rasfoiesti statistici, iti spunem noi: romanii se duc la doctor doar cand le este foarte rau, ignorand simptomele banale, desi acestea pot ascunde insa afectiuni grave.
Nici sistemul medical nu-i foarte amabil, nici omul nu-i prevazator.
Aproximativ 97 la sută dintre utilizatorii de droguri injectabile au atât HIV cât şi hepatită C, iar 800 dintre aceşti pacienţi au o variantă recombinată a suferinţei hepatice, cauzată de un virus descoperit pentru prima dată în
Accidentele vasculare cerebrale /AVC/ lovesc un număr tot mai mare de adulți sub 65 de ani în lume, în special în țările în curs de dezvoltare, arată două studii publicate în revista medicală britanică The Lancet.
În
Siropul de ceapa este un leac babesc folosit pentru gripa si tuse, deoarece are proprietati antiseptice si antiinfectioase. Este usor de preparat si te scapa de simptomele neplacute ale racelii intr-un timp foarte scurt, iar gustul este mult mai placut
Şerveţelele umede pot fi periculoase pentru sănătatea bebeluşilor, atrage atenţia o asociaţie franceză pentru drepturile cumpărătorilor. Potrivit testelor de laborator, cele mai multe tipuri de şerveţele de curăţat sunt pline de substanţe
Sucurile dietetice au aparut ca urmare a necesitatilor femeilor aflate in permanenta la dieta. Aceste bauturi pareau sa fie solutia salvatoare pentru cele care nu puteau sa renunte la sucurile carbogazoase, dar care nu aveau voie sa consume zahar. Intr-un
Daca esti o persoana activa, iar sportul face parte din programul tau zilnic, atunci trebuie sa stii cat de importanta este alimentatia. Daca vrei ca organismul sa-ti functioneze cum trebuie atunci cand depui efort este esential sa ai un regim alimentar
Românii beau aproape 300 de milioane de litri de alcool pe an. Suntem pe locul 8 în topul celor mai mari consumatori de băutură din lume, cu peste 15 litri de alcool pur de persoană anual, mult în faţa unor ţări mai bogate ca Anglia,
Românii sunt mari consumatori de bere aşa că ştiu foarte bine cum să utilizeze acest lichid. Ce faci însă dacă după o petrecere ţi-au rămas nişte sticle pline doar pe jumătate cu bere. Este păcat să arunci berea aceasta pe care
Timp de două săptămâni inspectorii OPC din Galaţi au verificat mai mulţi operatori economici care comercializau oţet şi conserve de legume-fructe pe raza judeţului Galaţi. Cele mai mari probleme au fost găsite la modul de informare a consumatorilor,
Medicamentele te pot ajuta in multe situatii sa faci fata simptomelor de boala si disconfortului pe care acestea il provoaca, insa, in majoritatea cazurilor in care sunt administrate, nu rezolva cauza problemei de sanatate pentru care au fost prescrise,
Muşchiul de vită gătit simplu conţine o cantitate însemnată de fier. Consumă-l cu moderaţie alături de alte alimente recomandate de celebrul Dr. Oz!
Tenul tău este lipsit de strălucire şi nu mai ai deloc energie? Deficienţa de fier
Un compus care se găseşte în varză ar putea proteja bolnavii de cancer în timpul radioterapiei şi ar putea reduce efectele secundare provocate de acest tip de tratament, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, informează dailymail.co.uk.
Potrivit