Şcoala de Arte şi Meserii ,,Ion Pillat” Dorohoi a găzduit miercuri, 9 mai 2012, începând cu ora 9.00, ediţia a I a, faza judeţeană, a concursului „Echipaj de pompieri” care se adresează elevilor cu cerinţe educative
Mai multe unităţi de învăţământ din judeţ sunt ţinta unor controale desfăşurate de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Verificările vor viza modul de organizare a examenelor naţionale, respectiv evaluarea naţională, titularizarea
Absolvenţii de clasa a IX-a, indiferent de unitatea de învăţământ se pot înscrie pentru anul viitor şcolar într-o clasă profesională, în cadrul programului derulat de Ministerul Educaţiei, "Alege-ţi drumul".
Elevii din clasele I-IV vor sta acasă, joi, pe 10 mai. Decizia a fost luată de Inspectoratul Şcolar Judeţean ca urmare a faptului că în această zi sunt programte două activităţi care angrenează toţi învăţătorii din judeţ,
Cei mai creativi 20 de elevi din toată țara vor participa zilele acestea la ultima etapă a celei de-a doua ediții a concursului de limba engleză „Pașaport pentru excelență”, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea
În activitatea şcolară se pot obţine performanţe numai dacă elevii îşi desfăşoară activitatea într-un mediu liniştit şi sub îndrumarea unor profesori bine pregătiţi ce interacţionează în mod frecvent şi continuu
Asociația “TEACH ING” în parteneriat cu Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași (UTI) desfășoară în perioada 3-4 mai un tîrg de prezentare al facultăților și a ofertei educaționale pentru elevii
Sesiunea specială a examenului de BACALAUREAT 2012 pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale va avea loc între 19 mai şi 1 iunie, potrivit unui
Din 106 proiecte depuse pe programul „Spaţii Verzi” la Fundaţia pentru Parteneriat şi Mol România, doar 26 proiecte au fost selectate printre care şi proiectul „Remediu pentru Mediu”, elaborat de Asociaţia de Părinţi
Ciclul de manifestari, a inclus dezbaterea unor teme de strigenta actualitate din invatamantul botosanean, iar un moment de maxim interes l-a constituit conferinta sustinuta de istoricul Gica Manoli. La reuniunea finala a participat prof. dr. Ada-Alexandrina
Într-o atmosferă caldă și primitoare, copiii cu nevoi speciale de la „Centrul Steaua Speranţei" Dorohoi impreună cu grupa mică „Fluturașii" din Grădinița cu P.P. „Ștefan cel Mare și Sfânt"
Bacalaureatul este miza din acest an la admiterea în universităţi: notele din timpul liceului nu vor mai conta, iar testele scrise se vor da doar pentru câteva specializări. Majoritatea facultăţilor pândesc examenul naţional pentru
Tot mai multi elevi isi aleg facultatea, respectiv cariera, in functie de tendinte sau de domeniile in care se vehiculeaza o remuneratie atractiva, fapt ce conduce pe parcursul anilor de studentie la inadaptibilitate la programa de curs, la absenteism,
În decursul câtorva săptămâni s-a muncit din greu la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, unde conducerea a amenajat pentru copiii care învaţă în corpul de la Brazi, o sală de sport pentru desfăşurarea,
Conform ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), publicat pe 13 martie a.c. în Monitorul Oficial, universitățile din Iași ar trebui să modifice metodologiile de admitere.
În acest mod este
Ministerul Educaţiei a definitivat structura noului an şcolar, astfel anul şcolar 2012-2013 va fi structurat în 36 de săptămâni de cursuri, însumând 178 de zile lucrătoare.
Anul şcolar 2012-2013 începe pe data
Daniel Botezatu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, a declarat că dosarele celor peste 300 de cadre didactice vor fi evaluate atât de inspectorii de specialitate ai IŞJ, cât şi de reprezentanţi ai sindicatelor.
Grădiniţa cu program prelungit nr. 6, structură a Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, organizează Concursul Judeţean „Să învăţăm de la cei mici!”, ediţia I, înscris în C.A.E. 2012 al M.E.C.T.S.,
Sumarul numarului 4 din 2012 al Revistei „Gradi Noua” (Gradinita cu Program Prelungit «Stefan cel Mare si Sfant» Dorohoi), ofera spre lectura articole pe teme variate, impartite in rubricile deja consacrate ale publicatiei: «Gradi-carte