Dorohoi News Logo

INVATAMANT:

dorohoinews.ro „Nouă ne pasă de mediul înconjurător!” – acesta este mesajul pe care vor să-l transmită elevii şi cadrele didactice de la Grupul Şcolar „Al. Vlahuţă” Şendriceni şi Colegiul Naţional „Grigore Ghica”
dorohoinews.ro Motto: Cei cu atitudine au de partea lor cerul şi pământul pentru a reuşi. Elevii Colegiului Naţional „Grigore Ghica” iau atitudine şi îşi aştern sentimentele în cele mai diverse forme ale artei: literatura, teatru,
dorohoinews.ro Formarea de atitudini şi comportamente este rolul primordial al educaţiei. Formarea unor atitudini responsabile, cu impact pozitiv asupra viitorului, care denotă comportamentul plin de considerație faţă de sine, faţă de alții, dar şi faţă
dorohoinews.ro De fiecare dată la început de an școlar, Grădinița nr.9 „Ștefan cel Mare și Sfânt” alege la nivelul claselor, comitetul de părinți. Aceste comitete de părinți participă la ședința pe unitate, ședință care a avut loc vineri, 11 noiembrie,
dorohoinews.ro „Săptămâna Educaţiei Globale”  a devenit deja o tradiţie pentru unităţile de învăţământ din ţară, sărbătorindu-se în fiecare an. Evenimentul durează aproximativ o săptămână, timp în
dorohoinews.ro Duminică 13.11.2011 elevii Şcolii cu clasele I-VIII „Dimitrie Pompeiu”, Broscăuţi au fost gazdele câtorva elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII Borzeşti, Comuna Ungureni cu ocazia primei activităţi desfăşurate în cadrul
dorohoinews.ro Istoria Săptămânii Educaţiei Globale începe în 1999, când Consiliul Europei a iniţiat, la Strasbourg, prima "Săptămână a Educaţiei Globale" cu scopul de a încuraja copiii, tinerii şi profesorii să
dorohoinews.ro Vineri a venit rândul Grupului Școlar „Regina Maria” să îi premieze pe cei mai buni şi mai frumoşi dintre bobocii săi. Susţinătorii au ştiut să facă galerie concurenţilor, iar aceştia au părut mai degajaţi decât
dorohoinews.ro În premieră pentru o instituție școlară din județul Botoșani, la școala Nr. 5 «Spiru Haret» Dorohoi a fost invitat dl. Constantin Surugiu, membru al Filialei Botoșani a Asociației Nevăzătorilor din România. Printre
dorohoinews.ro Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob" din Dorohoi a organizat joi, 10 octombrie, prima ediţie a Balului Bobocilor. Evenimentul a fost adresat doar elevilor şi cadrelor didactice din cadrul instituţiei, cât şi invitaților
dorohoinews.ro Forfota și agitația sunt în toi la Grupul Școlar „Regina Maria” unde se muncește la realizarea acestui eveniment. Prezentatorii, Laurențiu Boteanu și Ana-Maria Maxim sunt încântati și dornici de a face treabă bună,
dorohoinews.ro Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani a stabilit criteriile de acordare a burselor pentru anul şcolar 2011-2012, dar şi cuantumul acestora. Elevii vor putea primi burse de performanţă, de merit, de studiu sau sociale.   Conform hotărârii
dorohoinews.ro Învăţătorii botoşăneni au posibilitatea să fie trecuţi pe post de profesori pentru învăţământ primar şi asta doar în baza unor grile de punctaj. Primul termen pentru depunere a dosarelor de evaluare la Inspectoratul
dorohoinews.ro Eveniment în premieră pentru județul Botoșani: la școala Nr. 5 «Spiru Haret» Dorohoi vor fi invitati joi, 10.11.2011, între orele 12.00-14.00, soții  Stela și Constantin Surugiu, membrii de seamă ai Filialei Botoșani
dorohoinews.ro Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob" din Dorohoi organizează prima ediţie a Balului Bobocilor. Evenimentul este adresat doar elevilor şi cadrelor didactice din cadrul instituţiei, şi va avea loc joi, 10 noiembrie 2011, începând
dorohoinews.ro Se ştie că anotimpul toamna se face cunoscut încă de la sosire prin semnele lui specifice: frunzele ruginii cad formând un covor multicolor, păsările călătoare pleacă în ţările calde, ploile sunt reci şi dese iar hambarele
dorohoinews.ro Tradiţia spune că Balul Bobocilor trebuie organizat de "seniorii" liceului, mai exact de elevii claselor terminale. Generaţiile se înlocuiesc şi, asemenea alergătorilor, işi trec din mână în mână torţa vieţii.
dorohoinews.ro Joi, 3 noiembrie 2011, au avut loc alegerile pentru funcţia de coordonator judeţean în cadrul Parlamentul Tinerilor Europeni România. În judeţul Botoşani a fost aleasă eleva Ioana-Sabina Onofrei de la Colegiul Naţional „Mihai
dorohoinews.ro Elevii nevoiaşi vor primi rechizitele gratuite până la jumătatea acestei luni. Cel puţin acestea sunt asigurările date de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean. Rechizitele şcolare trebuiau să ajungă în posesia
dorohoinews.ro După atmosfera incendiară de săptămâna trecută de la Balului Colegiului Național „Grigore Ghica” urmează rândul Grupului Școlar „Alexandru Vlahuță” Şendriceni să fie cuprins de febra Balului Bobocilor. Cele
invatamant de la 6001 la 6020 din 6572
<<<296297298299300301302303304305306>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web