Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro Poliția Municipiului Botoșani a fost sesizată prin apel SNAU 112, marți, 15 octombrie 2013, în jurul orei 19:25, cu privire la faptul că pe strada Mihail Kogălniceanu, din municipiul Botoşani, o minoră a fost agresată de un tânăr
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un cetăţean cu dublă cetăţenie care conducea un autocamion cu remorcă, remorca având inspecţia tehnică expirată şi ale cărei numere de înmatriculare
dorohoinews.ro Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, luni, 14 octombrie 2013, în jurul orei 16.30, în timp ce conducea un autoturism pe DE 58, pe raza localității Copălău, A. MARCEL de 56 ani, din municipiul Botoșani, pe fondul oboselii,
dorohoinews.ro Cristian Cioacă vorbeşte din închisoare. Fostul poliţist a trimis jurnaliştilor de la ziarul ring o scrisoare în care face o analiză „la sânge" a greşelilor din anchetă şi, nu în ultimul rând, îi
dorohoinews.ro Poliţiştii botoşăneni au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie în perioada 01-11 octombrie
dorohoinews.ro Un echipaj mixt, format din poliţişti şi jandarmi, a depistat,  în noaptea de 12 spre 13 octombrie 2013, în jurul orei 03:00, pe Aleea Narciselor din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, un autoturism înmatriculat în
dorohoinews.ro Polițiștii au oprit în trafic, vineri, 11 octombrie 2013, în jurul orei 10:00, pe DN29 A, în municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, autoturismul înmatriculat în Bulgaria, condus de I. DAN de 41 ani, din municipiul Dorohoi. În
dorohoinews.ro Polițiștii au depistat vineri, 11 octombrie 2013, în jurul orei 23:30, P. IOAN de 47 ani, din comuna Leorda, judeţul Botoşani în timp ce conducea un autoturism pe DJ 291, pe raza localităţii Leorda. Bărbatul a fost testat cu aparatul
dorohoinews.ro Șase capete si piei de porci salbatici au fost gasite de catre un paznic de vanatoare. Barbatul a dat imediat alarma la 112, iar politistii incearca sa ii gaseasca pe braconieri. „- Astea unde erau, in marginea padurii? - Da. Aruncate cu intentie
dorohoinews.ro Părinţii unei fetiţe de şase ani, din localitatea Dealu Mare, din apropierea Dorohoiului au reclamat că micuţa a fost violată joi, de unchiul său, în vârstă de 17 ani. Potrivit anchetatorilor, sesizarea a fost făcută ieri dimineaţă
dorohoinews.ro Închisoare cu executare pentru principalii suspecţi în cazul jafului de la casa de amanet „Fabio”, de pe Strada Griviţa din Botoșani, petrecut în vara anului trecut. La mai bine de un an de la comiterea faptei, Ionuţ
dorohoinews.ro În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale – IPJ Botoşani au obţinut date cu privire la localizarea pe teritoriul Italiei a unei persoane urmărite internaţional, respectiv P. GABRIEL IONUŢ de
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Botoșani în colaborare cu lucrători de la Poliția Dorohoi au depistat în trafic, pe o stradă din municipiul Dorohoi, joi, în jurul orei 18.00, un autoturism BMW în
dorohoinews.ro Agricultorii reclamă că animalele le sunt furate de pe câmp, doar în ultima săptămână fiind înregistrate trei sesizări de acest fel. Potrivit poliţiştilor, două dintre furturi au avut loc în urmă cu câteva
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat doi cetăţeni români care au încercat să introducă ilegal în ţară aproximativ 18.400 pachete ţigări de contrabandă, în valoare totală de 166.455 lei, transportându-le
dorohoinews.ro Un tânăr de 23 de ani , aflat într-o stare evidentă de ebrietate, care a încercat să pătrundă pe Stadionul municipal Botoşani prin poarta de acces numărul 2, la partida de fotbal dintre echipele F.C.Botoşani - Universitatea Cluj,
dorohoinews.ro Polițiștii au fost sesizați, luni, 7 octombrie 2013, în jurul orei 14:15, cu privire la faptul că în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Botoșani, E. OVIDIU de 33 ani, din municipiu, a surprins și
dorohoinews.ro În baza autorizațiilor emise de Judecătoria Săveni, poliţiştii din oraşul Ștefănești au procedat luni 7 octombrie, la efectuarea a două percheziții domiciliare, la locuințele lui G. MARIA de 80 ani și L. LUCREȚIA de 75 ani, ambele
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism VW Passat cu numere de înmatriculare expirate. În data de 06 octombrie 2013, în jurul
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au ridicat în vederea confiscării 200 kilograme de zahăr fără documente legale, descoperite în autoturismul unui cetăţean român. În data
infractional de la 8681 la 8700 din 10875
<<<430431432433434435436437438439440>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web