Dorohoi News Logo

LOCAL:

dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 27 martie 2014: Gica Mihai - administrator Magica Dorohoi, Gianina Cucoreanu - profesor Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi, Daniela Florentina Merticariu - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Angelica
dorohoinews.ro Printre activităţile organizate şi desfăşurate pentru aniversarea a 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, pe care jandarmii o sărbătoresc în data de 3 aprilie 2014, se înscrie tipărirea unui nou număr al revistei
dorohoinews.ro Județul Botoșani va primi, vineri, 28 martie 2014, vizita senatorului Mircea Geoană, înalt reprezentant al prim-ministrului pentru promovarea proiectelor economice și strategice, președinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului
dorohoinews.ro Primăria Dorohoi anunță faptul că la data de 20 martie 2014, în consiliul tehnico – economic a Ministererului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la care a participat ing. Dorin Alexandrescu – primar al municipiului
dorohoinews.ro Un autocamion care venea de la Galați și se îndrepta către Dorohoi, pentru a încărca cereale, a fost avariat, marți seară, în apropierea sensului giratoriu de la Lebăda din Botoșani. Şoferul, V. M., în vârstă
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 26 martie 2014: Veronica Ivănescu - director Şcoala Nr.1 Dorohoi, Daniela Florentina Munteanu - medic de familie Dorohoi, Luminiţa Găină - profesor, Doina Carmen Gherasim Buhaschi - asistent medical Spitalul
dorohoinews.ro Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi, luni, 24 martie 2014, să intervină în 18 situaţii de urgenţă. Este vorba de trei incendii, două misiuni de asigurare a măsurilor p.s.i. la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD, o intervenţie
dorohoinews.ro Doi copii de 4 respectiv 5 ani, din Victoria (Hlipiceni) şi Mihălăşeni au incendiat din joacă furajele depozitate în gospodăria părinţilor. La Victoria (Hlipiceni), din cauza vântului incendiul s-a extins la nutreţurile din gospodăriile
dorohoinews.ro Am mai primit pe adresa redacţiei Dorohoi News, o sesizare cu privire la amplasarea tomberoanelor în Cartierul Plevna. Redăm alăturat textul integral: „Sunt un cetățean care locuiesc în Cartierul Plevna și care ar vrea să aducă
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 25 martie 2014: Mariela Dupu - responsabil structură Gradinița Nr.6 Dorohoi, Felicia Condurache - SC "Emicom" SRL Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! (DorohoiNews.ro)   Completează
dorohoinews.ro Un bărbat din Văculeşti a fost transportat de urgență la Iași luni, 24 martie 2014, după ce a suferit un infarct miocardic acut. Gheorghe R., în vârstă de 81 de ani, din Văculeşti, este cel de-al doilea pacient transportat de urgenţă
dorohoinews.ro Un bărbat din Dorohoi a fost transportat de urgență la Iași după ce a suferit un infarct. Petru C., în vârstă de 79 de ani, din Dorohoi, a acuzat dureri în piept şi a făcut luni, 24 martie 2014, un infarct. După ce medicii
dorohoinews.ro Cu ocazia Zilei Poliţiei Române, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani vor fi organizate ateliere de lucru ale Serviciilor din cadrul Inspectoratului, la care sunt invitaţi să participe elevii interesaţi de munca de poliţie.   Cu
dorohoinews.ro Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 140 situaţii de urgenţă, în medie de 20 de ori pe zi. Este vorba de 14 incendii, şapte alte intervenţii (transport persoane, degajare elemente de
dorohoinews.ro În urma sondajului efectuat în perioada 17 – 23 martie, de către redacția Dorohoi News pe tema: Credeți că Rusia va anexa Crimeea în urma referendumului de duminică? dorohoieni și-au exprimat părerea înregistrându-se
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 24 martie 2014: Gheorghe Șoptică - preot Protopopiatul Dorohoi, Petronela-Simona Predeanu - profesor de lb. română la Școala Gimnazială Nr.1 Dorohoi, Nina Stoleru - psiholog Complexul de apartamente "Casa
dorohoinews.ro Trei focuri aprinse La Ştiubieni, Oneaga (comuna Cristeşti) şi Cerviceşti (comuna Mihai Eminescu) pentru distrugerea resturilor vegetale s-au transformat în incendii care au mistuit vegetaţia uscată de pe cca. trei hectare, peste 10 tone de
dorohoinews.ro Femeia şi-a salvat din faţa maşinii copilul de doi ani. Împingea căruciorul cu cel mic pe o trecere de pietoni din Torino, când şi-a dat seama că un bolid îi va lovi pe amândoi. Nu avea timp să facă drum întors
dorohoinews.ro Un localnic din satul Arborea, comuna Geroge Enescu, a fost păgubit de foc de cca. 40.000 de lei. La atât se ridică valoarea pagubelor înregistrate în urma unui incendiu izbucnit în cursul zilei de 22 martie, în locuinţa
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 23 martie 2014: Lucian Neghină - Assist Software Dorohoi, Răduț Ciobanu - inspector Serviciul Taxe și Impozite Locale Dorohoi, Simona Agrigoroaie - consilier  în cadrul Primăriei Municipiului Dorohoi,
local de la 14141 la 14160 din 19207
<<<703704705706707708709710711712713>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web