Parlamentarul PSD Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a declarat marți că noua formulă de calcul a bugetelor locale va asigura venituri mai mari pentru județul Botoșani și pentru primăriile
Astăzi, cu ocazia organizării unei gale de premiere de către Ministerul Educației Naționale la Palatul Parlamentului au fost recompensați 168 de elevi din toată țara, care au obținut 228 de distincţii la olimpiadele şi competiţiile internaţionale,
Parlamentarul social democrat Mihaela Huncă, secretar al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților consideră că este nevoie de adaptarea educaţiei la realităţile actuale, astfel încât
Parlamentarii PSD de Botoșani au făcut doi pași decisivi în realizarea celui mai important proiect de investiții al județului: modernizarea drumului Botoșani-Târgu Frumos.
Astfel, în ședința de astăzi a executivului, a fost
Senatorul PSD Lucian Trufin în calitate de inițiator, a susținut în plenul Camerei Superioare a Parlamentului “Propunerea legislativă de aprobare a Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură,
Parlamentarul PSD Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a declarat miercuri că investițiile din primele luni ale anului au fost mai mari cu 3,6% față de anul trecut, depășind astfel nivelul
Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat astăzi că a propus colegilor din Parlament și autorităților centrale și locale să se implice, astfel încât în fiecare municipiu din țară să se susțină înființarea unei unități
Parlamentarul PSD Costel Lupașcu, membru al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, a declarat marți că bugetul Ministerului Sănătății va crește cu 4,6% anul viitor, conform proiectului de Lege privind Bugetul de stat pentru
Parlamentarul social democrat Mihaela Huncă a declarat astăzi că este nevoie de promovarea fondului iconografic și documentar care reflectă viaţa şi activitatea Majestăţii Sale, Regele Mihai în rândul tinerelor generații pentru o
Organizația județeană a PSD Botoșani a transmis un mesaj de condoleanțe pentru directorul Teodor Dimitriu, a cărui soție a decedat vineri, 8 decembrie 2017.
„Nu înțelegem cât de grea este despărțirea decât atunci când
Parlamentarul social-democrat botoșănean Răzvan Rotaru va propune colegiilor din toate grupurile parlamentare organizarea unui grup de lucru la nivelul Camerei Deputaților pentru promovarea intereselor tinerilor din țara noastră, în contextul
Parlamentarul social democrat botoșănean după ce a elaborat și a depus la Parlament prima inițiativă legislativă pentru dezvoltarea sportului de masă, are în vedere să înceapă demersurile pentru înființarea, și utilarea cabinetelor
Senatorul PSD Doina Federovici a declarat astăzi că ultima decizie a Guvernului Tudose de a completa Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați reprezintă un pas înainte în ceea ce privește
Parlamentarul social-democrat botoșănean Marius Budăi a declarat astăzi că în urma adoptării legii prevenirii de către Camera Deputaților, for decizional pentru acest proiect, începe o nouă etapă a relaționării statului în
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a transmis un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României prin care a făcut apel la importanța introducerii în dezbaterea publică a ideii de patriotism în sensul iubirii
Deputatul PSD Costel Lupașcu a declarat joi că printre cei mai vocali oponenți ai reformei fiscale care prevede transferul contribuțiilor de la angajator la salariați sunt chiar firmele care înregistrează datorii mari la bugetul asigurărilor
Parlamentarul social-democart Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a anunțat astăzi că de la 1 decembrie 2018, toți bugetarii, nu doar personalul din sistemul de educație și sănătate
Deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat astăzi că guvernarea PSD a demonstrat că se pot majora pensiile și salariile, iar în același timp să ai creștere economică și să fii una dintre cele mai stabile economii din Uniunea Europeană.
„Partidul
Parlamentatul PSD Mihaela Huncă, secretar al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților a propus Guvernului realizarea unui sistem informatic pentru corelarea domeniilor de studiu oferite de universități
Parlamentarul PSD Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a declarat miercuri că în lista celor 100 de obiective realizate în primele 10 luni de guvernare se regăsesc toate promisiunile