Inima românului tresare în orice colț al lumii la ceas aniversar!!
Așa că și elevii Școlii Gimnaziale Nr.1 Hilișeu-Horia au răspuns chemării strămoșești și au desfășurat activități deosebite în
Sâmbătă, 23 noiembrie 2019, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, s-a întrunit Cercul pedagogic al profesorilor de fizică gimnaziu-liceu, Zona Dorohoi.
Programul activităţii de cerc pedagogic a
Ziua de 1 decembrie 2019 nu reprezintă numai sărbătorirea Zilei Naționale a României, ci și ziua în care se marchează bilanțul luptei românilor pentru întregirea statală.
Sărbătorind 101 ani de la Marea Unire, elevii
Cu ocazia împlinirii a 101 ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918, ibăneștenii s-au reunit pentru a sărbători cum se cuvine această zi deosebit de importantă pentru toți românii.
Însemnătatea mărețului act istoric
„Acasă-i România, acasă-i tricolorul/ Suntem una cu ţara/ Că noi suntem poporul/ Acasă este glia, pădurea şi izvorul/ E doina şi vioara,/ Eroi ce-şi află somnul...”.
Și pentru că suntem români, pentru că trăim
Cu mic cu mare, îmbrăcaţi în port popular, elevii Şcolilor Rediu, Rădăuţi-Prut şi Miorcani alături de cadrele didactice, directorul şcolii, prof. Luchian Mirela şi părinţi au marcat cu entuziasm şi emoţie momentul important din
Schimbările climatice se manifestă deja cu o amploare destul de mare și se presupune că vor continua: temperaturile cresc (în Europa întâlnindu-se cea mai mare creștere), tiparele precipitațiilor se schimbă (înmulțindu-se
În perioada 18-22 noiembrie 2019, o delegaţie formată din elevi şi profesori ai Şcolii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” Dumbrăviţa a participat în Ziebice, Polonia la cea de a patra mobilitate transnaţională din cadrul proiectului
Mihai Eminescu spunea „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară”.
Sub această deviză au pornit și elevii clasei a XI
În perioada 18-22 noiembrie 2019 s-a desfăşurat Proiectul Educaţional „Săptămâna Educaţiei Globale”, proiect care încurajează profesorii și elevii să exploreze activitățile educaționale pentru cetățenia globală.
Elevii Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Coman” din Brăești au participat la activitatea ”STOP BULLYING”, coordonată de prof. Simona Herghiligiu, prof. Manuela Grigoraș și înv. Cornelia Radiș. Pornind de la motto-ul „Cuvintele
Vineri, 22 noiembrie, 2019 a avut loc Balul Bobocilor la Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuta”, Șendriceni. Tema acestui eveniment s-a intitulat „Mândrii sa fim români. RO-MÂNDRIA”.
Concurenții au avut
În perioada 18-22 noiembrie, elevii Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Coman” din Brăești au abordat problema schimbărilor climatice în cadrul Săptămânii Educației Globale. A 21-a ediţie a Săptămânii Educaţiei Globale,
In perioada 18-24 noiembrie 2019 la Scoala Profesionala Speciala „Ion Pillat" Dorohoi se desfasoara Saptamana Educatiei Globale avand ca tema „Schimbarile climatice".
Proiectul îşi propune să conştientizeze participanţii
Considerând mulțumirea o trăsătură fundamentală în prezentul cotidian, Clubul de Jurnalism al Liceului „Regina Maria” Dorohoi (coord. șef al cluburilor de jurnalism al liceelor din Dorohoi Birta Andrei, coord. al clubului
„Frumusețea naturii este egalată numai de frumusețea sufletului” - Victor Hugo
Pornind de la această idee, Consiliul Școlar al Elevilor liceului „Regina Maria” Dorohoi în colaborare cu Clubul de Jurnalism a început
În luna noiembrie 2019, un număr de 32 de cadre didactice de la Liceul „Demostene Botez” din Truşeşti, de la Liceul „Ştefan D. Luchian” din Ştefăneşti şi de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Mihălăşeni, jud. Botoşani,
Cercul pedagogic este o formă de perfecționare continuă a cadrelor didactice. Este o activitate de aplicare practică a unor experiențe, metode, tehnici, mijloace… dar și un moment de feedback primit din partea colegilor prezenți, privind
Iată câte zile au elevii și când se vor întoarce la școală. Imediat ce micuții au intrat în anotimpul rece, întrebările despre zilele libere din acest an au și apărut. Astfel că, pentru a liniști gândurile
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi este beneficiar al unui grant în valoare de 70.000 de Euro, finanțat din Schema de granturi pentru licee, derulată în cadrul Proiectului privind Învățământul