Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro Poliţiştii din comuna Rădăuți-Prut au fost sesizați marți 10 martie 2015, în jurul orei 16.40, cu privire la faptul că în aceeași zi, în jurul orei 16.30, o femeie în vârstă de 79 ani, din localitatea Rediu, a fost
dorohoinews.ro Un bărbat în vârstă de 64 ani, din localitata Darabani, luni 9 martie 2015, în jurul orei 11.20, în timp ce s-a angajat în traversarea străzii 1 Decembrie din oraşul Darabani, în fugă şi fără să se asigure,
dorohoinews.ro O femeie în vârstă de 46 de ani, din Dorohoi, a murit subit, în noaptea de joi spre vineri, chiar sub ochii concubinului ei.    Cei doi locuiau în cartierul Drochia, iar joi seară s-au cinstit cu tărie. După câteva
dorohoinews.ro Postările pe un grup privat de Facebook sunt publice, conform unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este unul dintre argumetele principale pentru care 61 de elevi de la un liceu clujean au fost sancţionaţi. Hotărârea
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal unui cetăţean moldovean, care a  fost depistat conducând un autoturism înmatriculat în Germania, ce figura în
dorohoinews.ro Ieri, 4 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Botoşani au efectuat un control în comuna Mileanca, judeţul Botoşani, la un punct de lucru al unei societăţi comerciale cu sediul în
dorohoinews.ro Poliţiştii Secției Rurală nr. 7 Darabani, marți 3 martie, în jurul orei 20.00, au găsit, ascunse pe un teren viran din localitatea Rădăuți Prut, 49.400 ţigarete (2.470 pachete) de contrabanda, de provenienţă Republica Moldova. În
dorohoinews.ro Victimele reţelei de traficanţi de cerşetori din Suceava fac dezvăluiri cutremurătoare. O tânără îşi aminteşte cu groază că a fost racolată de la 15 ani şi a îndurat ani la rând chinuri greu de imaginat: era bătută
dorohoinews.ro Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au întocmit dosar penal pe numele unui cetățean român, care deţinea 160 metri plasă monofilament, instrument ilegal pentru pescuit. În 
dorohoinews.ro În satele judeţului Botoşani, de la o simplă jignire la tentativă de omor nu e decât un pas, tot mai dese fiind cazurile în care conflictele se rezolvă cu cuţitul, cu furca sau cu parul!    Un tânăr în
dorohoinews.ro În scopul probării activității infracționale a unor persoane bănuite de săvârşirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse
dorohoinews.ro În dimineața zilei de duminică, 01 februarie a.c., jandarmii care acționau pe raza orașului Săveni s-au sesizat cu privire la faptul că la un bar din zona pieței se comercializează pachete de ţigări de provenienţă Ucraina. În
dorohoinews.ro Un copil de 12 ani, din Vorniceni, se juca vineri după-amiază alături de prietenii lui, la marginea satului, jocul ales fiind unul macabru: de-a spânzurătoarea!   Copilul de 12 ani a urcat într-un copac şi, pentru a fi mai credibil
dorohoinews.ro Un autoturism având aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare provizorii, aflat în posesia lui S. P. de 28 ani, din satul Dacia, comuna Nicşeni, judeţul Botoşani, a fost depistat pe raza municipiului Botoşani, la data de 27.02.2015. Întrucât,
dorohoinews.ro Polițiștii au depistat la data de 27.02.a.c., în jurul orei 13.20, pe G. C. de 40 ani, din comuna Coţuşca, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 8, în localitatea de domiciliu. Bărbatul a fost testat cu aparatul
dorohoinews.ro Aproximativ 50 de jandarmi au acționat în perioada 23 – 26 februarie 2015, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, însumând peste 40 de misiuni de menținere și asigurare a ordinii și liniștii publice, atât
dorohoinews.ro Poliţiştii din comuna Coțușca au fost sesizați joi 26 februarie 2015, în jurul orei 12.45, de către gestionara unui magazin din localitatea Coțușca, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 12.30, în timp ce
dorohoinews.ro Un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Săveni a oprit în trafic, joi 26 februarie 2015, în jurul orei 16.55,  pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Săveni, un autoturism înmatriculat în Franţa, condus de B.V. de de
dorohoinews.ro Polițiștii au depistat în trafic, joi 26 februarie 2015, în jurul  orei 13.00, în localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești, județul Botoșani, C.B. de 51 ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul având
dorohoinews.ro Poliţia daneză, în colaborare cu autorităţile din România, a finalizat miercuri seară o descindere de proporţii asupra unei reţele de români care trafica persoane şi se folosea de identităţile acestora pentru a frauda bănci
infractional de la 6341 la 6360 din 9204
<<<313314315316317318319320321322323>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web