Dorohoi News Logo

POLITIC:

dorohoinews.ro Deputatul Andrei Dolineaschi, președintele Partidului Social Democrat Botoșani, a fost numit astăzi 7 ianuarie, secretar general adjunct naţional al Partidului Social Democrat. Biroul Permanent Național al PSD a decis în cadrul ședinței
dorohoinews.ro Fostul senator botoşănean Liviu Câmpanu, care urmează să intre în diplomaţie, este pregătit de serviciile de informaţii. Înainte de a pleca în Israel, acesta a intrat într-un program de cursuri de trei luni organizate
dorohoinews.ro Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Doina Federovici, a renunţat, joi, la funcţie. Ea şi-a depus demisia după ce la alegerile din 9 decembrie a fost aleasă senator pe Colegiul Flămânzi- Dorohoi, scrie botosaninews. Funcţia sa urmează
dorohoinews.ro Guvernul va reanaliza sporurile din toate ministerele şi companiile de stat şi va revizui sistemul de salarizare public, aşa încât diferenţa actuală de 1-10 dintre venitul cel mai mare şi cel mai mic să scadă la 1-3, iar drepturi salariale
dorohoinews.ro Tineretul Naţional Liberal din Botoşani a comemorat aseară, pe 22 decembrie, in curtea bisericii Sfânta Cuvioasa Parascheva de pe Pietonalul Unirii, eroii căzuţi pe străzile marilor oraşe în iarna anului 1989. În cinstea memoriei
dorohoinews.ro După alegerile parlamentare, în care au câştigat maximum de mandate, la social-democraţii botoşăneni Moş Crăciun a venit şi la propriu. Sâmbătă spre amiază el a poposit la sediul organizaţiei municipale de femei, din bulevardul
dorohoinews.ro Premierul Ponta va coordona direct prefecţii, CNADNR se va transforma în Compania Naţională pentru Autostrăzi în subordinea ministrului pentru infrastructură, Dan Şova, iar Departamentul pentru Afaceri Europene va fi preluat de Ministerul
dorohoinews.ro În plenul Camerei Superioare a Parlamentului au fost desemnaţi astăzi, 20 decembrie 2012, membrii comisiilor permanente ale Senatului. De asemenea au fost aleşi senatorii care fac parte din Birourile comisiilor de specialitate. Astfel doamna
dorohoinews.ro Doina Federovici, senator în Parlamentul României din partea PSD, a fost nominalizată să facă parte din comisia de validare a Senatului alături de alţi 11 aleşi din mai multe judeţe ale ţării precum Bucureşti, Vâlcea, Vaslui,
dorohoinews.ro Senatorul PSD Doina Elena Federovici salută desemnarea liderului social democraților, domnul Victor Ponta, pentru funcția de Prim Ministru al României, apreciind totodată că această nominalizare confirmă o realitate politică pe care Traian
dorohoinews.ro Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul prin care Victor Ponta este desemnat în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern. Preşedintele
dorohoinews.ro Dan Diaconescu a anunţat sâmbătă seara că, în urma rezultatului de la alegeri şi pentru că a ratat intrarea în Parlament, îşi va da demisia din PPDD. Strânşi sâmbătă la un hotel de la marginea Braşovului,
dorohoinews.ro La negocierile de la Cotroceni, de săptămâna viitoare, pentru desemnarea viitorului premier, se pare că preşedintele Traian Băsescu le va pune o ofertă neaşteptată pe masă celor doi lideri de la USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta. Cel
dorohoinews.ro Vineri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Instituţia Prefectului, cei 12 parlamentari de Botoşani și-au primit mandatele. Cerficatele care atestă câştigarea alegerilor le-au fost înmânate de către judecătorul
dorohoinews.ro Uniunea Social Liberală (USL) a luat, în urma scrutinului de duminică, toate cele nouă mandate de parlamentar din judeţul Botoşani.  Biroul Electoral de Circumscripţie a finalizat, luni la prânz, centralizarea voturilor din cele
dorohoinews.ro Candidatul Alianţei pentru România Dreaptă la funcţia de deputat în Colegiul 2 Dorohoi, Manuel Popa, a mulţumit, luni seară, pe pagina de Facebook, tuturor alegătorilor pentru votul acordat. Popa, care a fost votat de 2.335 de alegători,
dorohoinews.ro Candidatul USL, Andrei Dolineaschi, a obţinut 75% din voturile valabil exprimate la scrutinul parlamentar care a avut loc duminică, după centralizarea parțială a datelor (aproximativ 90%). „Mulţumesc tuturor cetăţenilor pentru votul acordat,
dorohoinews.ro Candidatul USL, Doina Elena Federovici, a obţinut 72,65% din voturile valabil exprimate la scrutinul parlamentar care a avut loc duminică, după centralizarea parțială a datelor (aproximativ 90%). Doina Federovici a aşteptat la sediul PSD Botoşani
dorohoinews.ro USL a câştigat detaşat alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, potrivit institutelor de sondare a opiniei publice CURS, CCSB şi CSOP. Conform rezultatelor CURS, USL a obţinut 56,96% din voturi pentru Camera Deputaţilor şi 57,58%
dorohoinews.ro De fiecare dată, acuzațiile au venit DUPĂ ieșirea din cabina de vot și nu s-a putut demonstra că fuseseră ștampilate înainte Trei militanți PDL au votat astăzi cu candidații USL, după care au acuzat birourile secțiilor de votare
politic de la 2661 la 2680 din 3891
<<<129130131132133134135136137138139>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web