Ce înseamnă a fi Erou? Mai are vreo semnificație această distincție pentru noi cei de astăzi? Mai povestim copiilor sau nepoților noștri despre bunicii sau străbunicii lor care au luptat pe front și au murit pentru țară? Oare mai păstrăm
Căutându-l pe Dumnezeu, s-au reunit indirect 270 de elevi și 74 de cadre didactice la cea de a III a ediție a Concursului Regional „DUMNEZEU, BISERICA ȘI EU".
Festivitatea de premiere a avut loc miercuri, 7 noiembrie 2018, la Biserica
Judeţul Dorohoi a participat la primul război mondial cu două regimente. Prin Înaltul Decret nr. 1164 din 1880 s-a înfiinţat regimentul 29 infanterie, iar prin Inaltul Decret nr. 1444 din 1 aprilie 1914 s-a înfiinţat în oraşul
Sfântul Mare Mucenic Mina este sărbătorit în fiecare an pe data de 11 noiembrie. Credinţa populară spune că această zi este respectată şi de hoţi, dar şi de păgubiţii care îi cer Sfântului Mina ajutor la prinderea tâlharilor.
Însă
Sf. Mihail şi Gavriil. Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil în fiecare an pe 8 noiembrie.
De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este bine să aprinzi o lumânare ca să ai „lumina”
Marți, 30 octombrie 2018, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob”, s-a desfășurat Simpozionul „Biserica și Armata în realizarea Marii Uniri-Aspecte și personalități moldave și din zona Dorohoiului”.
Evenimentul
Sâmbătă, 3 noiembrie, este ziua „Moşilor de toamnă”, în care se face pomenirea celor adormiţi, aşa cum îi numeşte Biserica pe cei trecuţi în nefiinţă.
„Moşii de toamnă" sunt pomeniți în
ȘCOALA NR. 2 - Primul omagiu adus de dorohoieni marelui Kogălniceanu a fost adus prin denumirea școlii nr. 2 de băieți – Școala primară de băieți nr. 2 „Mihail Kogălniceanu” – instituție înființată în anul
În anul 2018 comemorăm 100 de ani de la desăvârșirea statului național român, realizată prin unire a provinciilor românești cu România. În șirul activităților desfășurate cu acest prilej la Seminarul Teologic
Duhovnicii ortodocşi susţin că biserica este locul unde creştinul se întâlneşte cu Hristos, unde este în comuniune cu ceilalţi credincioşi care, împreună, formează trupul tainic al acestei instituţii divino-umane.
Când
PROGRAM SIMPOZION „BISERICA ȘI ARMATA ÎN REALIZAREA MARII UNIRI. ASPECTE ȘI PERSONALITĂȚI MOLDAVE ȘI DIN ZONA DOROHOIULUI”
Marți 30 octombrie
Orele 10:00 – deschiderea oficială. Imnul de Stat.
Slujbă de pomenire la
Sărbătoare mare la început de săptămână pentru creştini. În fiecare an, pe data de 29 octombrie, este sărbătorită o mare Sfântă. Aşadar, pe data de 29 octombrie este prăznuită Sfânta Anastasia.
Sfânta
Familia Kogălniceanu, originară din Basarabia, trecând în Moldova, s-a așezat pentru întâia oară în Dorohoi. În 1845, vornicul Ilie Kogălniceanu, tatăl lui M. Kogălniceanu, stăpânea moșiile Mateieni și
Cu voia Domnului iată-ne ajunși la cea de-a cincea ediție a Concursului de bătut toaca „Răsună toaca la Smîrdan”, concurs ce se realizează în fiecare an cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Anul
Activităţile dedicate Centenarului Marii Uniri continuă, la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional Mihai Eminescu, în data de 23 octombrie 2018 cu expoziţia Arde-n candelă o lumină. Ediţia a II-a, care evidenţiază rolul bisericii
Purtători ai unor tradiţii străvechi, locuitorii satelor din Comuna Cordareni sunt oameni iubitori de frumos, iar simţirea şi talentul lor prind viaţă în diferitele forme ale meşteşugului, tradiţiilor şi obiceiurilor locale pe care le-au
„Nopți albe”, un nou eveniment folk, deosebit, organizat de Asociația Culturală Integritas sâmbătă, 3 noiembrie 2018, ora 18:00, la Sala Teatrului din Dorohoi.
Nicu Zotta se întoarce acasă, la oamenii care îl poartă
Sfântul Sfinţit Mucenic Lucian este pomenit în calendarul creştin ortodox la 15 octombrie.
Originar din Samosata, Siria, Sfântul Mucenic Lucian provenea dintr-o familie de vază. S-a stabilit în Antiohia unde a fost
Sfânta Parascheva este sărbătorită de credincioși pe 14 octombrie. În această zi, trebuie să respecți anumite tradiții și obiceiuri ca să îți meargă bine tot anul. De Sfânta Parascheva nu se mănâncă nuci, castraveţi
„Am vrut și eu să fur albul/din mega-întuneric,/să dau un nume efemerului.”
Animat de dorința de a rămâne o ancoră în literatura cu rădăcini dorohoiene, poetul Gheorghe Șerban a scris un al doilea volum de poezie,