Dorohoi News Logo

SPORT:

dorohoinews.ro Mijlocașul bulgar Antoni Ivanov a semnat cu FC Botoșani pe o perioadă de 2 ani! În vârstă de 26 de ani, Ivanov a mai jucat la Dinamo Bucuresti, Universitatea Craiova, FC Voluntari, Gaz Metan, iar în Bulgaria la Septemvri Sofia, Montana,
dorohoinews.ro FC Botoşani a reuşit surpriza etapei, învingând la Cluj, duminică, pe CFR Cluj, scor 1-0. Partida a contat pentru etapa a cincea a SuperLigii. Pe o ploaie torențială și fără Dan Petrescu, suspendat după cartonașul roșu văzut
dorohoinews.ro Româncele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş (Botoșani), campioane olimpice la Tokyo, au câştigat medaliile de aur, sâmbătă, 13 august 2022, la Campionatele Europene de canotaj de la Munchen, în proba de dublu vâsle feminin. România
dorohoinews.ro Doi tineri din Botoșani și unul din Dorohoi, dar stabilit în Iași, au participat, duminică, 17 iulie 2022, la Campionatul Național de Drift, pe Rarău, unde spectatorii au putut vedea evoluții spectaculoase. Piloții au concurat la clasa
dorohoinews.ro Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu efective de poliție și pompieri, va asigura ordinea și siguranța publică la meciul amical de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Dacia Buiucani, disputat în această
dorohoinews.ro A.S. VIITORUL BROSCĂUȚI 2019 a organizat duminică 26 iunie 2022 CUPA BROSCĂUȚI JUNIORII, aflată la ediția a II-a. Activitatea a avut ca parteneri Primăria Comunei Broscăuți reprezentată de domnul primar Agheorghițoaei Aurel – Costel
dorohoinews.ro Fostele glorii ale României, care s-au reunit la Botoșani sub numele de Liga Legendelor, au învins, vineri seară, cu scorul de 3-1, naționala primarilor. Meciul s-a disputat la Pomârla, cu prilejul inaugurării noului stadion al comunei,
dorohoinews.ro În perioada 16-19 iunie echipa ACS Inter Dorohoi Under-19 se va deplasa la Buzău în vederea disputării Turneului Semifinal din cadrul Campionatului U19 Județean. La acest turneu echipa va întâlni echipe tari precum AFC Metalul
dorohoinews.ro Dinamo București a retrogradat în Liga a doua pentru prima dată în istorie, după meciul cu Universitatea Cluj. U Cluj revine în prima ligă. Dinamo nu a reușit „minunea” de a întoarce acel 0-2 din turul barajului
dorohoinews.ro FC Botoșani a ratat șansa de a juca în cupele europene, formația lui Marius Croitoru pierzând meciul de baraj pentru Conference League disputat vineri seară, 27 mai 2022, pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, contra formației locale
dorohoinews.ro Dan Șucu (59 de ani) este noul acționar al Rapidului, după cum au anunțat oficialii grupării de lângă Podul Grant prin intermediul unui comunicat. Prosperul om de afaceri, care are o avere estimată la peste 120 de milioane de euro, va
dorohoinews.ro După câştigarea locului I la etapa judeţeană, echipa de handbal (băieţi) a Şcolii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi, a participat la etapa zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar – învăţământ gimnazial,
dorohoinews.ro Weekend încărcat cu emoții, speranțe și mult sport pentru elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi care au reprezentat, în premieră pentru școală, județul Botoșani la două competiții ale etapei zonale
dorohoinews.ro Liceul cu Program Sportiv Botoșani a fost sâmbătă, 2 aprilie 2022, gazda etapei locale a Olimpiadei Nationale a Sportului Școlar- ramura handbal fete gimnaziu, la care reprezentanta Municipiului Dorohoi, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”
dorohoinews.ro Sportul școlar din comuna Ibăneşti, a fost și este reprezentat prin numeroase participări şi premii ale elevilor Școlii din Dumbrăviţa și Ibănești, la diferite concursuri şi olimpiade şcolare organizate la nivel local, judeţean şi interjudeţean,
dorohoinews.ro Liceul Pedagogic din Botoșani a găzduit sâmbătă, 26 martie 2022, faza județeană la fotbal băieți, clasele primare. Zona Dorohoi a fost reprezentată de Scoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, care și-a câștigat
dorohoinews.ro În perioada 26- 27 februarie, Bucurie în Mișcare – Winter Fun vine în Rarău. Ne propunem un weekend plin de distracție, mișcare și competiții, pentru participanți de toate vârstele. Winter Fun este un proiect marca
dorohoinews.ro FC Botoşani a învins-o cu scorul de 2-0 pe Academica Clinceni şi a făcut un nou pas important pentru a-şi consolida poziţia pentru play-off. Ilfovenii au evoluat totuşi peste aşteptări, în special până să rămână în
dorohoinews.ro FC Botoşani a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (2-0), pe Dinamo, în ultimul meci al etapei a 24-a din Liga 1 Casa Pariurilor.    Botoșănenii au controlat cu autoritate jocul, iar Mihai Roman a reușit să deschidă
dorohoinews.ro În weekendul 15-16 ianuarie 2022 a avut loc la Sala Polivalenta din Dorohoi ediția a III a a Memorialului de fotbal Ghiorghi ROTARU, cel care a pus bazele clubului ACS INTER DOROHOI. Competiția s-a desfășurat pe parcursul a două zile: sîmbătă,
sport de la 221 la 240 din 1449
<<<7891011121314151617>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web