La invitația primarului comunei Havârna Rodica Baltă și a consilierului județean Cristina Breșug, Caravana cu Medici a poposit la sfârșitul săptămânii la Școala Gimnazială „Ioan Cernat” Havârna.
22
Municipiul Dorohoi prin Direcția de Asistentă Socială, aduce la cunoștința beneficiarilor că începând cu data de 17.11.2022, distribuirea ajutoarelor constând în pachete cu produse alimentare, pe listele inițiale, din cadrul
Direcția de Asistență Socială anunță că începând cu data de 2 noiembrie 2022 se acordă suplimentul de energie, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul
Donarea de sânge înseamnă speranță, așa că și tu poți contribui la speranța că într-o bună zi vom trăi într-o societate care prețuiește mai mult oamenii și sănătatea lor!
A? B? AB? 0? Indiferent de tipul sângelui
Primăria Comunei Ibănești – continuă primirea documentelor pentru ajutoarele necesare încălzirii locuinței în perioada sezonului rece și a suplimentului pentru energie.
Începând cu data de 3 octombrie, Primăria
Solidaritatea, compasiunea, spiritul civic, toate acestea i-au unit sâmbătă, 29 octombrie 2022, pe tinerii din Municipiul Dorohoi la o activitate de voluntariat organizată de Liceul „Regina Maria” Dorohoi.
Liceul „Regina
NORVEGIA (59)
2 Personal curatenie (Persoane, de preferat un cuplu, care au o dispozitie buna, pentru menținerea curată a zonei de restaurant, cantina, cazare și camping, program de lucru 37.5 ore/saptamana. Permis de conducere și o mașină este
66 absolvenți selectați care vor participa în perioada următoare la probe de lucru și 36 absolvenți încadrați pe loc
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani a organizat „Bursa locurilor de munca
Agentia Judeteană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botosani va organiza Bursa locurilor de munca pentru absolvenți din acest an, în data de 14 octombrie 2022, începand cu ora 09.00 în incinta Sălii Polivalente „Elisabeta
Ajutoare de urgență de peste 900.000 lei pentru sprijinirea a 218 familii și persoane singure cu probleme sociale grave.
Conform HG nr. 1185 din 29.09.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 961 din 03.10.2022, Guvernul a aprobat acordarea
La mulți ani, Dorohoi! Astăzi, la împlinirea a 615 ani de la atestarea documentară a municipiului, Spitalul Municipal Dorohoi, prin UTS a sărbătorit alături de tineri de la două licee renumite din oraș: Liceul „Regina Maria”
Agentia Judeteană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani va organiza Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți din acest an, în data de 14 octombrie 2022, începând cu ora 09.00 în incinta Sălii Polivalente „Elisabeta
Direcţia de Asistență Socială anunță că începând cu data de 04.10.2022 se acordă suplimentul de energie pentru luna August 2022, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie
Tu ce faci de Ziua Dorohoiului? Să facem ceva inedit împreună! Provoacă-ți un prieten la o donare! Puntem face fapte bune cu un motiv sau putem face fapte bune fără unul anume.
Se spune că faptele bune făcute în tăcere sunt
În atenţia cetaţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi anuntă că începând cu data de 10.10.2022 la sediul Biroul de Beneficii sociale din
Joi, 29.09.2022, la Centrul Star of Hope din Dimăcheni (Botoşani) a avut loc evenimentul de închidere a proiectului ”Incluziune Socială Activă prin Dezvoltare locală”, cu sprijinul financiar Active Citizen Fund Romania, program
Cele două școli speciale aflate în subordinea Consiliului Județean, „Sfântul Stelian” și „Ion Pillat” Dorohoi, fac obiectul unui proiect transfrontalier România-Ucraina, în valoare de peste un sfert
Urmare a realocării bugetare a bugetului asigurărilor pentru șomaj aferent anului 2022 repartizat Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani, vă comunicăm faptul că angajatorii care crează noi locuri de muncă pentru absolvenți
Centrul Militar Județean Botoșani, prin Biroul Informare-Recrutare , structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naționale care se ocupă de promovarea profesiei militare și recrutarea (înscrierea) candidaților –
Urmare a realocării bugetare a bugetului asigurărilor pentru șomaj aferent anului 2022 repartizat Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani, vă comunicăm faptul că angajatorii care crează noi locuri de muncă pot beneficia