Dorohoi News Logo

ECONOMIC:

dorohoinews.ro Potrivit proiectului bugetului de stat pentru anul viitor, Executivul diminueaza fondurile bugetelor locale din TVA si reduce salariile din invatamant si ajutoare sociale.    Guvernul va diminua substantial fondurile bugetelor locale din TVA,
dorohoinews.ro Preşedintele Asociaţiei Romåne a Băncilor, Radu Gheţea, a declarat la Comisia de Buget Finanţe din Camera Deputaţilor că în urmă cu patru-cinci ani dobånzile la credite erau de 40-50%, iar calculul marjei de la acea perioadă,
dorohoinews.ro Presedintele Federatiei Nationale a Producatorilor Agricoli din Romania(FNPAR), Viorel Matei, a declarat, marti, ca produsele alimentare se vor scumpi in urmatoarele luni cu procente cuprinse intre 10 si 25.    Primele produse care se vor
dorohoinews.ro Romania a devenit, oficial, tara cu cel mai scazut nivel de trai din Uniunea Europeana, arata statisticile FMI. PIB-ul pe cap de locuitor, calculat in functie de puterea de cumparare, a scazut dramatic anul trecut , ajungand sub cel al Bulgariei, care
dorohoinews.ro În data de 13 octombrie Comisia Europeană va lansa o consultare largă privind politica în materie de audit şi funcţionarea acestuia (de exemplu în ce priveşte rolul auditorului, guvernanţa şi independenţa firmelor de audit, supravegherea
dorohoinews.ro Autorităţile locale din majoritatea judeţelor României au încercat să scape de diminuarea salariilor prin umflarea cheltuielilor de personal în luna iulie, faţă de iunie.    Primarii, consilierii judeţeni şi prefecţii
dorohoinews.ro Fiscul se pregateste sa verifice toate incasarile si cheltuielile persoanelor fizice, dar si ale firmelor. Sunt cinci metode in baza carora organele de inspectie fiscala vor controla tot ce primim si ce cheltuim.    Una dintre metodele prin
dorohoinews.ro Comisia Europeana a transmis, saptamana trecuta, o scrisoare autoritatilor romane prin care solicita clarificari referitoare la modul de transpunere a unei directive europene in legislatia interna prin OUG 50/2010 privind contractele de credit ale populatiei.
dorohoinews.ro Veniturile totale medii lunare ale unei gospodarii au scazut usor in al doilea trimestru al anului fata de primele trei luni, de la 2.342 lei la 2.337 lei, iar cheltuielile medii lunare s-au situat la acelasi nivel, de putin peste 2.000 lei, reprezentand
dorohoinews.ro Impozitul minim a fost eliminat incepand cu 1 octombrie, dar ordonanta nu este foarte clara si are multe scapari, sunt de parere consultantii fiscali.     Acestia sustin ca neclaritatile din ordonanta pentru eliminarea impozitului minim
dorohoinews.ro  
dorohoinews.ro Agentia Nationala de Administrare Fiscala a elaborat un proiect de ordin pentru modificarea formularului 102 privind oblgatiile de plata la bugetul asigurarilor sociale, ca urmare a intrarii in vigoare a OUG 82/2010.    Proiectul de Ordin  vizeaza
dorohoinews.ro Puterea apeleaza in continuare la imprumu­turi impovaratoare pentru a tine sub control finantele tarii, fara a lua in considerare costurile pe care vor trebui sa le suporte romanii.    Miliardele de euro destinate finantarii deficitului
economic de la 1501 la 1513 din 1513
<<<717273747576>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web