Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro Marţi, 4 ianuarie 2011, mai mulţi locatari ai unui bloc de pe strada Cuza Vodă din municipiul Botoşani au solicitat sprijinul pompierilor pentru îndepărtarea unor ţurţuri de gheaţă, care s-au format la nivelul etajului IV.     
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani au reţinut un cetăţean rus care a trecut ilegal frontiera de stat dinspre Ucraina spre România, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.   
dorohoinews.ro Coşurile de fum necurăţate de funingine au generat două incendii în ziua de 3 ianuarie 2011. În ciuda temperaturilor scăzute şi a condiţiilor de iarnă, pompierii au intervenit prompt, fiind salvate bunuri materiale în valoare
dorohoinews.ro Politiştii au identificat în trafic, pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani, în ziua de 03.01.2011, în jurul orei 09.40,  autoturismul marca Volkswagen  Vento condus de R. MARCEL de 55 ani din municipiul Dorohoi,
dorohoinews.ro Echipajele SMURD din cadrul I.S.U. Botoşani au intervenit în 13 cazuri care necesitau acordarea primului ajutor medical calificat, fie că a fost vorba de victime ale unor accidente casnice, bolnavi cu diferite afecţiuni medicale sau persoane
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră botoşăneni au confiscat în prima zi din an ţigări în valoare de peste 4300 lei, de provenienţă R. Moldova. Cele 1.000 pachete de ţigări erau ascunse într-un autoturism şi urmau să ajungă spre comercializare
dorohoinews.ro COSMIN T. de 21 ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea autoturismul marca FORD pe strada Duzilor din municipiu, în ziua de 01.01.2011, în jurul orei 06.50,  ajungând în intersecţia cu Aleea Mărului, pe fondul
dorohoinews.ro ŞTEFAN P. de 39 ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Golf pe DN 29 D, pe relaţia Truşeşti-Botoşani, în ziua de 02.01.2011, în jurul orei 12.00, ajungând pe un sector de drum ce urma o
dorohoinews.ro Poliţiştii au depistat în trafic, pe DJ 291, în  localitatea Lozna, în noaptea de 30/31.12.2010, în jurul orei 00.20, autoturismul marca Peugeot condus de D. PETRE de 36 ani, din localitate. Conducătorul auto a fost testat
dorohoinews.ro Duminică, 02.01.2011, puţin după ora 23.00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat că arde un autoturism parcat pe strada Piaţa Poştei din municipiul Botoşani.
dorohoinews.ro Un căţel rămas captiv în subsolul unui bloc de pe strada Aleea Nucului din municipiul Botoşani a fost salvat de pompieri în a doua zi a anului 2011. Locatarii au cerut ajutorul angajaţilor I.S.U. Botoşani după ce au încercat,
dorohoinews.ro Început de an incendiar pentru o familie din satul Ionăşeni, comuna Varfu Câmpului, după ce furajele din gospodărie i-au fost incendiate. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a
dorohoinews.ro Un incendiu izbucnit în prima zi din 2011 la locuinţa unui localnic din satul Zoiţani, comuna Adăşeni, a fost stins de pompieri înainte de a produce pagube materiale. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga”
dorohoinews.ro Gigantul MSN se confruntă cu un val de plângeri din partea utilizatorilor Hotmail care susţin că le-au fost şterse mailuri din conturile personale.    Un număr de utilizatori ai serviciului Hotmail au umplut forumurile exprimându-şi
dorohoinews.ro Polițiștii au identificat în trafic, pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, în noaptea de 29/30.12.2010, în jurul orei 02.30,  autoturismul marca  BMW  condus de R. DUMITRU-DANIEL de 24 ani, din comuna 
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră botoşăneni au intocmit ieri doua dosare penale pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda de catre doi barbati, un roman si un moldovean. Asupra celor doi au fost descoperite tigari de provenienţă R. Moldova, in valoare
dorohoinews.ro Regimul circulaţiei pe drumurile publice, lipsit de orice valoare pentru un începător. Astfel, la mai puţin de 8 ore după ce permisul de conducere i-a fost reţinut pentru consum de alcool, un tânăr de 19 ani a fost din nou depistat în
dorohoinews.ro Un echipaj mixt format din poliţişti şi  jandarmi a oprit în trafic, în ziua de 27.12.2010, jurul orei 21.30,  pe strada Victoriei din municipiul Botoşani, autoturismul marca Audi condus de C. SERGIU de 29 ani, din Republica
dorohoinews.ro Efectivele de jandarmi din cadrul I.J.J. Botoşani care au executat misiuni de ordine publică, independent sau în sistem integrat în perioada Crăciunului (24-27.12.a.c.), nu s-au confruntat cu producerea unor fapte antisociale grave în
dorohoinews.ro În timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Passat  în noaptea de 27/28.12.2010, în jurul orei 01.50,  pe strada Viilor din municipiul Botoşani, pe direcţia strada Bucovina-strada Primăverii, F. ADRIAN-IOAN de 22 ani,
infractional de la 9061 la 9080 din 9213
<<<449450451452453454455456457458459>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web