O sistematizare a muzicii psaltice, în Moldova, a fost întocmită de mitropolitul Veniamin Costachi, în anul 1812. Ierarhul cărturar a încurajat învăţarea muzicii psaltice în mănăstiri, sub îndrumarea monahilor,
Finalul Festivalului Internațional „Mugurelul” Dorohoi 2018 a fost unul pe măsura standardelor înalte ce le deține de 14 ediții, un final ce a presupus gala de premiere a concursului de interpretare vocal- instrumentală și
Cea de-a doua zi de festival desfășurată duminică, 17 iunie 2018, a avut un început solemn și spectaculos. În fața scenei au fost prezentate prin pancarte toate ansamblurile prezente la festival și 100 de copii cu câte un tricolor
Cu aceeași energie și voie bună redată de către ansambluri venite de peste graniță, a continuat a doua zi din cadrul Festivalului „Mugurelul”, editia a XIV-a.
Ca și-n prima zi, același public numeros a venit să vadă frumusețea
Vineri, 15 iunie, s-au implinit 129 de ani de când marele nostru Eminescu a intrat … în nemurire. Comuna Vorona, locul copilăriei mamei poetului, Raluca Iurașcu, nu putea lipsi din organizarea ediției din iunie a Zilelor Eminescu
Prima zi a Festivalului „Mugurelul”, ediția a XIV-a, a readus spiritul patriotic și iubirea față de folclorul românesc în orașul nostru, prin intermediul soliștilor vocali și instrumentiști care au evoluat sâmbătă,
În deschiderea Festivalului Internațional „Mugurelul” a fost prezent și primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, care de fiecare dată își arată iubirea necondiționată și respectul față de munca asiduă depusă
Sărbătoare mare pentru creştini sâmbătă, 16 iunie, deoarece se sărbătorește cu mare bucurie pe Sfântul Tihon. Astfel, în momentul în care spui canonul de rugăciune către Sfântul Tihon, te va ajuta la sănătate
Arta populară strămoșească ibăneșteană a excelat joi, 14 iunie 2018, în cadrul Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale ”pentru elevi, etapa județeană, găzduit de Căminul Cultural din Vorona.
Desfășurată sub
În ziua de 24 iunie 2018 – „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, la Mănăstirea Gorovei se sărbătorește hramul mănăstirii.
Slujba va fi săvârșită de către Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul,
Festivalul-Concurs Internaţional de muzică populară „Mugurelul” Dorohoi, ediţia a a XIV-a, va debuta sâmbătă, 16 iunie 2018 începând cu ora 16:30, pe scena din Parcul „Brazi” Dorohoi, unde vor evolua concurenții
A fost destul de dificil de aflat datele personale ale lui Gheorge Marcu, întrucât, până astăzi nimeni nu a scris o biografie a acestui mare dorohoian, care, alături de Gh. Gh. Burghele, a modernizat oraşul Dorohoi.
S-a născut
Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de muzică populară „Mugurelul” Dorohoi va debuta sâmbătă, 16 iunie 2018 începând cu ora 17:00 şi duminică, 17 iunie 2018, începând cu ora 11:00 (parada
Ansamblul de cântece și dansuri „Mugurelul-Mărgineanca” a obținut locul I la Concursul Național al Copiilor „Călușul Românesc”, ediția a XX-a, care s-a desfășurat la Slatina în perioada 29 mai –
Preotul Ciocoiu Constantin - pentru a stimula eroismul ostaşilor dorohoieni pe cîmpul de bătălie a răspîndit printre ei broşura ”Rugăciuni zilnice” (1916), găsită şi în spitalele din Dorohoi. Din conţinutul ei rezultă
Miercuri s-a incheiat cea de a XVI-a editie a Festivalului concurs „Micul Prinț", organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga" Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. Festivalul se adreseaza tuturor
Arta este o parte importantă din viața fiecărui om, iar teatrul este o modalitate de a o exprima. De data aceasta, însă, nu a fost prezentată o scenetă de teatru, ci un spectacol de improvizație.
Un grup de studenți de la Universitatea
În anul 1925 s-a ridicat, în faţa Palatului administrativ, un impresionant monument ai eroilor dorohoieni, opera sculptorului Spiridon Georgescu, ce simbolizează vitejia ostaşului român în lupta cu duşmanul.
Monumentul,
Sărbătoare mare duminică, 3 iunie 2018, în comuna Pomârla, unde peste 2000 de oameni s-au adunat la amfiteatrul din centrul comunei pentru a asista la spectacolul organizat de Consiliul Local și Primăria Pomârla. Oamenii prezenți
Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în mod special pe Apostolii Petru şi Pavel, rânduind o perioadă de post specială, care începe luni, 4 iunie, imediat după Duminica Tuturor Sfinţilor, până la data lor de prăznuire,