Dorohoi News Logo

NATIONAL:

dorohoinews.ro Vinerea aceasta are loc un fenomen astronomic rar: luna albastră. Mai exact, este vorba despre apariția a două luni pline în aceeași lună calendaristică. Luna va atinge faza maximă vineri, pe data de 31 iulie, după ce a mai atins această
dorohoinews.ro Nicolae Fronescu, consilier judetean, membru PSD, s-a aruncat marti de la etajul 10 al unui bloc aflat in constructie din municipiul Constanta. Barbatul, care si-a pierdut viata, este fost director al Directiei Piete, Targuri si Oboare Constanta, informeaza
dorohoinews.ro Ziua Națională a Ambulanței este marcată, începând cu anul 2015, la data de 28 iulie, pentru recunoașterea contribuției serviciilor de Ambulanță în asigurarea și menținerea stării de sănătate a cetățenilor. A fost aleasă
dorohoinews.ro Starea drumurilor în România este în general acceptabilă, atunci când vorbim de drumurile naţionale principale şi de autostrăzi, destul de proastă atunci când vorbim despre drumurile naţionale de importanţă secundară
dorohoinews.ro Despre ce este vorba? Ei bine, se pare că cei care vor să obțină permisul auto sau să-l reînnoiască și suferă de apnee (afecțiune care afectează respirația, pacienților li se oprește respirația preț de câteva secunde) vor fi
dorohoinews.ro Dacă îți încălzești apartamentul sau casa cu centrală termică trebuie să știi că din toamnă intră în vigoare noi reglementări. În rezumat ele înseamnă să plătești mai mult și să ai alte, nebănuite bătăi
dorohoinews.ro Nativa din Fecioară se va putea bucura liniştită de iubirea pe care i-o oferă partenerul, însă nu e dispusă să îi răspundă la fel. Leu (22 iulie - 22 august) Traversezi o perioadă în care te simţi tot mai atrasă de partenerul
dorohoinews.ro SRI va avea din anul universitar 2015-2016 un program de practică pentru studenți, după modelul folosit de CIA în SUA. SRI inaugurează programul de practică după modelul CIA, care selectează resurse umane după programele de internship
dorohoinews.ro Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunţă potențialii beneficiari că în data de 14 iulie a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul MADR nr. 1727 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare și
dorohoinews.ro Programul Prima Maşină, prin care statul garantează creditul bancar contractat pentru achiziţia unui autoturism nou, este aproape blocat. Dacă va continua în actualul ritm, cei 350 de milioane de lei alocaţi de Guvern pentru acest an vor rămâne
dorohoinews.ro Postul TVR News va fi închis de luna viitoare iar Direcția Știri și Departamentul Emisiuni și Știri Sportive vor fi comasate, pentru a limita cheltuielile de funcționare ale TVR, se arată într-un comunicat transmis marți AGERPRES de
dorohoinews.ro Clubul Marmotele Mahmure lansează în premieră Festivalul Montan „Prietenii Marmotelor” ca şi etapă a VI-a din cadrul ŞTAFETEI MUNŢILOR 2015. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie 2015, în zona Piscul Negru,
dorohoinews.ro Nativa din Peşti va avea parte numai de evenimente frumoase în această perioadă, însă o suprinză din partea iubitului va ieşi în evidenţă. Rac (22 iunie - 21 iulie) Cu siguranţă este o săptămână bună pentru cuceriri,
dorohoinews.ro Psihologii au gasit cateva elemente comune la cei carora le place o anumita culoare. Te-ai gandit vreodata ca nuanta ta preferata poate dezvalui foarte multe despre tine? Iata ce defecte dezvaluie culoarea preferata. Culoarea preferata: Rosu Agresivitate,
dorohoinews.ro Începând din acestă săptămână, îşi produce efectele o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care îi priveşte pe toţi şoferii din România. La o sezizare a Avocatului Poporului, judecătorii
dorohoinews.ro Statul român are în plan un proiect de lege prin care poate pune proprire pe conturile românilor din țară şi străinătate. ANAF intenţionează să desecretizeze informaţiile conturilor bancare ale tuturor românilor din
dorohoinews.ro Militari din Forțele Terestre Române vor participa, în perioada 18 - 31 iulie, la exercițiul multinațional Saber Guardian/Rapid Trident 2015, care se va desfășura în Ucraina. Forțele Terestre Române sunt reprezentate de
dorohoinews.ro Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, vineri, două atenționări Cod Galben de caniculă, valabile în următoarele trei zile, la început, respectiv sâmbătă, în județe din vest și sud-vest, iar duminică
dorohoinews.ro Preşedintele Klaus Iohannis retrimite Codul Fiscal înapoi la Parlament. Ministrul Finanţelor i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis o discuţie pe acest subiect, iar răspunsul şefului statului a fost: „Vedem după-amiază!". Într-o
dorohoinews.ro Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenționare meteorologică de caniculă şi disconfort termic. Atenționarea este valabilă în cursul zilei de sâmbătă, 18 iulie 2015. În cursul zilei de sâmbătă,
national de la 3601 la 3620 din 7064
<<<176177178179180181182183184185186>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web